Prințesa pierdută, aventura continuă! – Connie Glynn

Aventura continuă în Prințesa pierdută, cel de-al treilea volum din seria „Cronicile Rosewood”, de Connie Glynn. Este continuarea volumului Prințesă cu adevărat, despre care v-am povestit aici.

Este o carte care m-a cucerit, deși trebuie să recunosc că mă așteptam să urmeze un alt volum, sau finalul să fie altul. Când am întors pagina și am văzut că s-a terminat, nu îmi venea să cred. Coperta este minunată, așa cum a fost la fiecare din cele trei volume din serie. Iar faptul că este cu prinți și prințese, o aventură de neratat…mă bucur că am achiziționat-o de la Libris.ro. Altfel ratam clar o poveste pentru suflet. 

O poveste minunată despre prietenie – Prințesa pierdută!

În Prințesa pierdută, Lottie și Ellie se văd nevoite să meargă în Japonia, la școala de vară Takeshin. Aceasta este sora mai mică, însă la fel de misterioasă a lui Rosewood Hall. Aici ele descoperă o organizație secretă, numită Banshee, care luptă împotriva Levathianului.

Lottie descoperă secrete îngropate, care vor ieși la iveală și leagă prietenii ce o vor aduce mai aproape de cei de la Takeshin. Bineînțeles că Levathian îi urmărește și în Japonia, dar Jamie este alături de Lottie. Restul vă las pe voi să îl descoperiți. Nu ar mai avea niciun farmec dacă vă povestesc eu, nu?

Deși se află la categoria Cărți pentru adolescenți, pe mine m-a prins lectura, nu a fost scris într-un mod mai simplu, cu o acțiune mai puțin complexă. Dimpotrivă, mi s-a părut că autoarea ne-a adus în față cea mai sinceră și mai frumoasă poveste despre prietenie. Am văzut în această serie imaginea unei prietenii adevărate deasupra claselor sociale, a diferențelor de mediu și de trai. Este o prietenie care invocă curajul, devotamentul, onestitatea și forța celor două protagoniste, Lottie și Ellie. 

 „Voi fi bună, voi fi curajoasă, voi fi de neoprit!”
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.