Tu ai putea să îți înfrunți propriile temeri pentru totdeauna?

Să nu spui niciodată pentru totdeauna nu este prima carte scrisă de Jennifer L. Armentrout pe care o citesc. Îmi place stilul acestei autoare, este una dintre cele mai îndrăgite scriitoare de ficțiuni romantice adresate tinerilor. Să nu spui niciodată pentru todeauna a luat premiul Rita Adward, în anul 2017, pentru „Cea mai bună ficțiune romantică pentru adolescenți și tineri”.

Să nu spui niciodată pentru totdeauna – un roman uimitor!

După seria „Lux„, acest roman mi s-a părut incredibil. Este mai mult de un roman de dragoste contemporan, este o lecție de viață. Mallory este o tânără crescută în centre de plasament, într-un sistem putred, salvată însă de Carl și Rosa, cei doi medici îngroziți de felul cum arată o copilă de doar 12 de ani. Cei doi au grijă de ea, la fel ca de copilul lor. Fiica lor pe care au pierdut-o…

Mallory a învățat că tăcerea este cea mai bună armă a sa, de aceea, și după patru ani, ea continuă să fie extrem de tăcută, făcându-și foarte greu prieteni. „Să nu scoți un sunet…Să nu scoți un sunet”…asta a învățat în copilărie. Dacă stătea liniștită, era bine, dacă nu era tăcută, știa care erau consecințele…nu le-ar fi uitat niciodată.

„Majoritatea copiilor orfani nu rămâneau în sistem sau într-un centru de plasament mai mult de doi ani. Cei mai mulți își regăseau părinții sau erau adoptați. Nimeni, în afară de domnul Henry și de domnișoara Becky, nu ne dorise, iar eu încă nu înțelegeam de ce se purtau atât de urât cu noi dacă ne găzduiseră.”

Ascultă vocea lui Mallory, va rămâne în sufletul tău pentru totdeauna!

Își amintește uneori de el, de Rider, cel care a jurat că o va proteja întotdeauna. Împreună au împărtășit un trecut îngrozitor, care îi unea. Cel puțin până în momentul dramei care i-a despărțit. Când credeau că au lăsat trecutul în urmă, cei doi se întâlnesc la liceu, descoperind că acea legătură puternică dintre ei nu a dispărut. Continuă să existe, la fel și rănile…

„Băiatul arăta la fel ca odinioară, doar că mai dezvoltat, și toate trăsăturile îi erau mai… definite. De la sprâncene, mai întunecate decât părul între șaten și brunet, la genele dese, la pomeții lați și la umbra de barbă care-i acoperea curbura maxilarului.

Doamne, crescuse așa cum îmi imaginasem că o va face pe când aveam doisprezece ani și am început să mă uit cu adevărat la el, să-l vad ca pe un băiat.

Nu-mi venea să cred că era acolo. Inima mea încerca să se elibereze din piept, când buzele lui, mai pline decât îmi aminteam, au schițat un zâmbet, iar mie mi s-a pus un nod în stomac, fiindcă îi apăruse gropița din obrazul drept. Era singura gropiță, nu avea pereche. Era doar una. Mintea m-a purtat înapoi în timp și nu m-am putut gândi decăt la cele câteva momente în care îl văzusem relaxat. Sprijinindu-se de spătarul scaunului care părea prea mic pentru el, și-a întors încet capul spre mine. Ochii lui, căprui cu mici pete aurii, i-au întâlnit pe ai mei.

Ochi pe care nu îi uitasem niciodată.”

Un roman emoționant, un roman în care dragostea învinge!

M-a emoționat foarte tare acest roman. După primele pagini, îmi era greu să las cartea din mână. De aceea am devorat cele 476 de pagini, am citit o poveste fermecătoare despre o tânără care luptă pentru a-și exprima adevărul dintr-un refugiu al tăcerii. Am simțit milă pentru ea când nu a putut vorbi la ora de comunicare, însă m-am bucurat enorm când a făcut-o într-un final. Mi-am dat seama că Mallory este doar una dintre miile de copii orfani, care suferă datorită sistemului, a bătăilor celor care ar trebui să îi îngrijească. Am realizat cât de multă nevoie au acești copii de un părinte care să îi iubească, să îi îmbrățiseze și să le șteargă lacrimile.

Sper că nu am spus prea multe despre poveste, pentru că îmi doresc să o citiți. Este o carte surprinzătoare, care te va face să vezi viața altfel. Un roman extraordinar, emoționant de real, despre forța iubirii, dar și despre curajul de care ai nevoie pentru a-ți înfrunta propriile temeri. Vi-l recomand din toate aceste motive enumerate mai sus! Îl găsiți pe Libris la un super preț!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.