„Cuplul din vecini” – Shari Lapena, o țesătură complexă de motive și suspecți!

Când am auzit prima dată de Shari Lapena și al său bestseller Cuplul din vecini nu m-am gândit nici măcar o secundă că va fi o carte pe care cu greu o lași din mână. Adică…am mai citit cărți despre care am și acum numai cuvinte minunate, însă acest roman m-a ținut cu sufletul la gură până la final. Și, sincer…încă nu-mi vine să cred de ce poate fi un om capabil pentru a-și atinge scopurile.

Ați auzit cu toții de expresia calcă pe cadavre…ei bine, acestui roman i se potrivește perfect. Tensiunea e atât de puternică pe tot parcursul cărții, până la deznodământul șocant.

„Cuplul din vecini” – Shari Lapena, o țesătură complexă de motive și suspecți!

Anne și Marco sunt doi tineri soț și soție, fericiți, ce se iubesc și își iubesc foarte mult fetița de doar 6 luni, pe Cora. Sunt invitați la petrecerea aniversară a lui Graham, vecinul lor, însă Cynthia, soția lui Graham, le-a specificat foarte clar să vină fără copil.

Nu ar fi nimic neobișnuit ca doi părinți să iasă, lăsând copilul câteva ore cu bona. Însă bona sună cu doar o oră înainte de plecarea lor să anunțe că nu mai poate veni. Ce pot să facă în această situație? Din punctul meu de vedere, nu aș mai fi mers la petrecere. Asta e clar!

Însă Marco o convinge pe Anne să meargă, lăsând fetița singură. Vor auzi fiecare sunet, fiecare mișcare prin monitorul de supraveghere și vor veni la fiecare jumătate de oră să o verifice. Anne acceptă cu greu! Oare este o mamă rea că face acest lucru? Se luptă și cu o depresie postnatală, de care nu știe nimeni în afară de Marco, mama sa și psihiatra Leslie Lumsden.

Un portret necruțător al unui mariaj supus unor presiuni teribile!

Ultima dată când au văzut-o, Cora dormea. Când în sfârșit ajung la ușa casei, o văd întredeschisă. Tăcerea mormântală din casă este cu atât mai sinistră cu cât năpustindu-se spre dormitorul Corei, observă că aceasta a dispărut! Cel mai cumplit coșmar al ei se adeverește!

Poliția este în casă, căutând urme…dar oare ce vor găsi?

Ce s-a întâmplat cu Cora?

Mai este în viață, a fost victima unei răpiri?

Oare faptul că părinții lui Anne au foarte mulți bani este motivul pentru care Cora a dispărut?

Dar…cine a luat-o?

Detectivul Rasbach privește cum fisurile din relația cuplului se adâncesc. Tensiunea pe care a simțit-o imediat după ce fiica lor a fost dată dispărută s-a transformat deja în ceva mai mult — vinovăție. Frontul comun pe care l-au afișat în primele minute și ore ale anchetei începe să se erodeze. Cum altfel? Fiica lor a dispărut. Ei sunt sub o presiune enormă. Polițiștii sunt la ei în casă. Presa bate la ușa din față. Rasbach știe că, dacă e un detaliu de găsit aici, o să-l găsească. 

Mi-a plăcut romanul, foarte mult. Mi-a plăcut suspansul, la un moment dat chiar nu mai știam în cine am încredere, pe cine să cred. Nu mi-a plăcut finalul…mă așteptam la un alt final…Prea brusc, prea din scurt, fără prea multe explicații.

Eu am citit cartea online, însă am văzut-o și în librăria Libris.ro, de unde aștept să îmi ajungă romanul Străinul de acasă, scris tot de Shari Lapena. Sper să fie la fel de tulburător și de emoționant precum Cuplul din vecini!

Voi ce ați mai citit? Ce alte romane interesante îmi recomandați?

1 comentariu


  1. si eu am pe lista Cuplul din vecini. Eu am inceput cu Strainul de acasa, care mi-a placut foarte mult, si acum sunt tare curioasa sa vad ce s-a intamplat cu fetita din acest roman. Si, da, eu cred ca e o mama rea. O mama buna nu isi lasa copilul singur acasa nici 5 minute.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.