De ce să folosim un cămin de canalizare cu vizitare?

În viață, înveți și lucuri de care nu te așteptai niciodată să ai habar. Cum ar fi un cămin de canalizare cu vizitare. Exact…când am auzit prima dată numele acesta, mi-am dat seama că are legătură cu canalizarea…însă doar atât. La ce ne este util? Pentru ce avem nevoie de acest cămin?

Canalizarea are o importanță destul de mare, mai ales când vine vorba de deversarea apelor menajere rezultate în urma proceselor casnice. De aceea, un sistem de canalizare bine efectuat nu ar trebui să mai pună probleme. Funcționarea acestuia trebuie să fie cu adevărat ireproșabilă și peste mulți ani.

De ce să folosim un cămin de canalizare cu vizitare?

Pe durata execuţiei unor lucrări de proiectare a unui imobil, trebuie prevăzute racorduri pentru evacuarea apelor uzate menajere. Un cămin de vizitare deja instalat poate fi ulterior dotat cu o clapetă antiretur. Această clapetă oferă clienţilor certitudinea că refularea apelor uzate nu va mai fi posibilă.

Ploi, zăpadă…nicio problemă; soluția – pompele submersibile

După ploi abundente, dar și după topirea zăpezii, în pivnițe sau subsoluri se acumulează o cantitate mare de apă murdară. Îndepărtarea acestei ape cu ajutorul unei găleți sau a unei pompe de mână este un exercițiu destul de laborios și uneori ineficient. Cea mai bună soluție ar fi să folosești pompe submersibile pentru apa murdară.

Există și situații în care apele gri, negre nu pot fi evacuate atunci când conducta instalației de canalizare este mai sus decât punctul de scurgere din subsolul unui imobil. În acest caz, se folosesc stații de pompare pentru ape uzate, care vor pompa apele uzate în instalația de canalizare prin intermediul conductelor de evacuare.

Vorbeam mai sus despre refularea apelor uzate și utilizarea unei clapete antirefulară pentru canalizare. Distrugerile pe care le pot provoca aceste refulări pot fi majore, iar proprietarii de locuințe își pot proteja bunurile de aceste distrugeri. Aceste clapete oferă, prin calitatea lor extrem de ridicată și prin siguranța în funcționare de neegalat, soluţii inovatoare de montaj, exploatare şi întreţinere.

Tu știi de ce are nevoie canalizarea ta?

Articol optimizat de Outcave Solutions, servicii de optimizare SEO si promovare in Bucuresti.

Un comentariu


  1. n-am nici cea mai vaga idee de ce este nevoie pentru ca un sistem de canalizare sa nu dezamageasca, dar cred ca sotul meu si unchiul meu au ales bine ce au ales ca, de 10 ani, nu au fost niciodata probleme de infundare sau refulare.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.