Zilele trecute mi-au picat ochii pe un cosulet cu flori artificiale, o amintire frumoasa de la pitica mea de la camin.

Doamnele educatoare i-au ajutat pe copilasi sa faca aceste cosulete frumoase. Si fiecare ni le-a dat cadou de 8 martie.

Amintire frumoasa!

Si sunt atat de multe amintiri…Am foarte multe chestiute facute de Ante la camin,cu drag si dragoste pentru mami. Cateodata ma gandesc…unde este pitica mea cea mica? Cand a crescut? Cand a trecut atat de repede timpul?

Imi este dor de momentele cand imi gangurea fericita ca ma vede! Cand a invatat prima oara sa imi spuna „te iubesc”! Cand manutele ei mici se inchideau in jurul gatului meu! Cand eram suparata ca a facut vreo nazbatie si punea o fata de „iarta-ma”!

Acum face Sofi toate aceste lucruri. Dar…va creste si ea! Si nu ma voi mai intalni cu micutele mele fetite!

Timpul ne este dusman. Nu ne lasa sa ne bucuram in totalitatate de toate aceste momente frumoase! Mi-as dori sa ma pot intoarce in timp si sa savurez fiecare clipa. Sa nu trebuiasca sa plec la serviciu si sa o vad seara intre doua cratite…

Voua nu vi se intampla sa regretati ca nu ati avut suficient timp sa va bucurati de copiii vostri? Nu vi se pare ca parca a trecut prea repede timpul?