Serbarea de sfarsit de gradinita – la asta am participat ieri si a fost minunata, mega, extra emotionanta. Au curs lacrimi atat din partea noastra, a parintilor, cat si a doamnelor educatoare, dar si a copiilor, care au realizat, in masura in care au putut, ca isi iau „Adio” de la gradinita, iar din toamna vor fi scolari, vor merge in grupa 0 la scoala.
Serbarea a fost minunata!
Au cantat, au dansat, au spus poezii. Poeziile au reprezentat parcursul lor de-a lungul celor 3 ani de gradinita, doamnele au fost minunate, ca de obicei, triste ca isi iau ramas bun de la copiii pe care i-au invatat in acesti ani, cu care au lucrat de la grupa mica, cand erau atat de mititei si plangeau in fiecare dimineata cand ii lasau parintii, pana la grupa mare, cand deja erau copii marisori, cu care se puteau intelege.
Pitica mea a fost foarte emotionanta, dar si foarte dornica sa arate cat de bine stie poezia, tare si frumos asa a spus-o, cu glasul tremurandu-i de emotia despartirii de doamnele educatoare, dar si de doamnele ingrijitoare, doamna de dans si doamna de engleza, pe care ea le-a indragit foarte mult, le-a iubit si le-a respectat, si carora trebuie sa le multumeasca pentru primii pasi facuti catre cunoastere.
Serbarea aceasta ramane extrem de importanta pentru noi, parintii, copiii au dansat foarte frumos, dar au si cantat la fel de frumos. Am fost foarte mandra de pitica si foarte multumita de cele doua doamne minunate, carora tin sa le multumesc inca o data pentru tot ce au facut pentru pitica mea, drept pentru care le inmanez si cea de-a doua pitica, pentru a o invata la fel de bine ca pe prima tot ce este bine si frumos in viata!
Pitica a participat si ea la serbare, dar ca spectator.
O prima etapa s-a incheiat; am trecut la etapa urmatoare – scoala. Dar de-acum incepe cu adevarat greul, lectii, teme, lucrari, invatat…deja incepe sa imi fie mila de maimutica!
Asadar, adio Gradinita, bine te-am gasit Scoala!!!
Legătură permanentă
Ce frumusica este!
Eu abia la anul o sa dau fetita la gradi 🙂
Legătură permanentă
Multumim! Noi mergem din toamna si am asa multe emotii…a stat doar cu mine, sper sa se adapteze!
Legătură permanentă
Parca este o raza de soare 🙂 Cred ca a fost tare emotionant momentul !
Legătură permanentă
Multumim! Daaa…foarte emotionant…am plans cu totii
..si parinti si doamnele educatoare si copiii!
Legătură permanentă
Mult succes in continuare :* :)!
Legătură permanentă
Multumim! Avem nevoie!!! :*
Legătură permanentă
Cu cata nostalgie va privi ea candva inapoi, spre gradinita!
Bafta fetitei tale!
Legătură permanentă
Mulktumim! Cu siguranta va regreta anii acestia inocenti si fara griji!
Legătură permanentă
Ce frumoasa este copilaria! Mult succes in continuare!
Legătură permanentă
Multumim! Pupici :*
Legătură permanentă
mult succes..adevarate printese amandoua , sa va traiasca
Legătură permanentă
Multumesc! Asemenea!
Legătură permanentă
foarte frumos, mult succes la scoala!
Legătură permanentă
multumim!
Legătură permanentă
Succes ! Felicitari micutei absolvente!
Legătură permanentă
Multumim! :*
Legătură permanentă
Mult succes pe mai departe. Ai doua fetite superbe!
Legătură permanentă
MULT SUCCES ANTE PE MAI DEPARTE!
Legătură permanentă