Legendele Olimpului – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 ani…

Când am văzut pe site-ul Libris.ro Legendele Olimpului mi-am adus aminte de această carte pe care o citeam prin liceu cred. În acea perioadă eram fascinată de mitologia greacă, extrem de bogată în crearea nenumăratelor figuri de zei, semizei, eroi.

carte

Profesorul și scriitorul Alexandru Mitrea a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe Pământ. A întinerit legendele, le-a dat suflul proaspăt al limbii și talentului său. El a umanizat personaje devenite demult statui, a creat ființe din simple simboluri, a apropiat viața zeilor și a eroilor legendari de noi.

Legendele Olimpului – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 ani…

În acest roman, Alexandru Mitrea a ales cele mai importante mituri în legătură cu zeii mari ai Olimpului și, înainte de ei, Haosul, Gheea, Uranus, Cronos.

Se povestește, în legendă, că lumea noastră cea de astăzi – pământul, plin de flori și fructe, cu râuri limpezi și izvoare, soarele, luna, ziua, noaptea și vânturile, suflând repezi – n-a fost întotdeauna astfel.

Lumea întreagă era-n haos, haos învârtejit și negru, fără hotare, fără formă. Însă, precum cântau poeții, din haos s-a desprins pământul. Pământul nostru larg și darnic. Iară pământul rupt din haos era însăși zeița Gheea.

Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat, Uranus. Și el, Uranus, era cerul, cerul înalt și plin de stele.

În concepția vechilor greci, zeii nu trăiau izolați de muritori, ci se amestecau în viața lor, dirijându-le sau împiedicându-le acțiunile, aducându-le fericire sau nenorocire. Ares era zeul războiului, zeița Hera, proteja căsnicia, Hermes era protectorul negustorilor, Hades conducea împărăția morților. Uneori zeii se căsătoreau cu muritori. Zeița Tetis, o divinitate a mării, s-a căsătorit cu Peleu, având ca fiu pe Ahile, un faimos erou.

Autorul ne povestește despre titani, ajungând la urcarea lui Zeus pe muntele Olimp. Un munte semeț, cu fruntea încununată veșnic de cețuri argintii, în vecinătatea mării cu ape albăstrii, Egeea.

A urmat un război crâncen între zei, conduși de Zeus și titani, o luptă ce prezintă ciocnirile care aveau loc între forțele tumultoase ale naturii. Închipuie frământările din interiorul pământului, în urma cărora se formau munții și mările.

Prometeu creează omul!

Alexandru Mitrea ne prezintă fiecare zeu și zeiță. Ni-l prezintă pe Prometeu, cel care creează omul, dar și înlănțuirea acestuia, înlănțuire ce a fost povestită în cântece, dar și în tragedii. Alegoric, aceasta reprezintă lupta uriașă a oamenilor pentru cucerirea naturii și prima lor izbândă de seamă, cucerirea focului. Aceasta a deschis drumul omenirii spre progres.

Citim despre Hera, soția lui Zeus, dar și copiii acestuia, Palas-Atena, strălucitorul Apolo, Artemis zeița vânătorii, Hermes, Afrodita, Hades, Dionisos. Zeus era denumit tatăl zeilor din cer, întrucât majoritatea zeilor îi erau fii sau fiice.

Cartea cuprinde două părți: zeii și eroii. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi pentru a le expune viața legendară. Legendele Olimpului este o mitologie scrisă într-o formă literară vie, plastică prin pregnanța și culoarea termenilor și a epitetelor, sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei.

Voi ați citit această carte? Eu consider că este una dintre cele mai izbutite scrise la noi de acest gen!

13 comentarii


  1. Am citit-o si eu in liceu sau in generala. Daca ma intrebi, nu mai stiu nimic. Ar trebui s-o recitesc.

    Răspunde

  2. Desi mi-am schimbat gusturile, pot spune ca este o carte care merita citita, asa cum spui si tu , l orice varsta. Poate o voi reciti candva

    Răspunde

  3. Sa stii ca si eu o am trecuta in wishlist 😀 Am citit-o in copilarie, dar ma gandesc ca poate o va citi si copilasi mei, asa ca nu ar strica sa o cumpar. As reciti-o si eu pana o sa o citeasca pitici mei 😀

    Răspunde

  4. Mi-am tot propus sa citesc si eu Legendele Olimpului, sper sa am timp sa citesc si recitesc tot ce imi doresc.

    Răspunde

    1. Mihaela, oare noi suntem suflete pereche? Ce n-ai citit tu, n-am citit nici eu. Nici Legendele Olimpului n-am bifat. Ne pusese profa de istorie sa le citim la un moment dat, dar am fentat-o cu niste rezumate.

      Răspunde

  5. N-am citit cartea aceasta si n-am fost pasionata de istorie in liceu, insa anul trecut am fost pe muntele Olimp si, prin prisma faptului ca aceasta publicatie are legatura cu un loc pe care l-am vazut, chiar as da o sansa legendelor. Suna bine din ce ai scris tu aici.

    Răspunde

  6. Eu am citit-o cand eram in scoala primara, la insistentele lui taica-meu, care se enerva vazand ca tot citesc povesti. Si mi-a placut asa de mult incat o tot reciteam pana invatam pe de rost legendele zeilor preferati. Si iar a facut ce a facut taica-meu sa mi-o ia din maini, ca sa pot sa mai citesc si alte carti… ca eu asa faceam cand eram copil, citeam de mai multe ori o carte care-mi placea.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.