Domeniul meu propriu – în sfârșit!
Dragele mele, vă prezint primul articol…cel care anunță mutarea mea în casă nouă. Lume, lume…Dianaantesofi are propria căsuță, domeniul meu propriu. În primul rând, haideți să vă spun cum a apărut Dianaantesofi și de unde vine acest nume… poate vi se pare ciudățel: Diana…este numele meu, Ante este prescurtare de la Antenolia, numele fetiței mele mai mari, Sofi – Sofia, numele fetiței mele mai mici. Așa s-a născut blogul meu! Nu știam ce nume să dau blogului în momentul în care l-am creat, iar inspirația au fost ele, minunile mele! Când m-am decis să trec pe domeniu propriu, am avut o secundă gândul să caut un alt nume, potrivit pentru un blog. Dar am decis să rămână tot acesta, este numele meu norocos 🙂
Eu sunt Diana, mămică a două prințese minunate; între două scutece și „lepții” cu fetița mea cea mare m-am dedicat pasiunii de a scrie „vrute și nevrute”. Am început să scriu aici, iar acum după aproape un an și jumătate m-am mutat. Este pasul la care mă gândesc deja din decembrie, dar cred că mi-a fost și puțin teamă de nou. Prietenele mele m-au ajutat, m-au sprijinit, m-au încurajat; am găsit foarte mult sprijin la domnul de unde am luat hostingul, am primit multe sfaturi folositoare de la dânsul și mi-a răspuns la orice întrebare i-am adresat-o, indiferent de oră.
Sper că mă veți citi și aici cu plăcere, lucru pentru care vă mulțumesc, iar dacă nu vreți să mă citiți…voi aveți de pierdut 😛
Vă țuc! :*
Legătură permanentă
Mult succes draga mea. Imi place noua ta casuta!
Legătură permanentă
Multumesc frumos, draga mea!
Legătură permanentă
succes mult iti doresc….si abia astept sa iti citesc articolele!
Legătură permanentă
Multumesc frumos, draga mea!
Legătură permanentă
Felicitări! Eu sper sa fie din ce in ce mai bine. Pentru mine este tare greu sa mă adaptez cu eirdpress
Legătură permanentă
Mersi, draga mea! Usor, usor ne obisnuim noi! 🙂
Legătură permanentă
Mult scucces, spor și inspirație!
Legătură permanentă
Multumesc!