De ce am ales Cea mai timidă fată din clasă? Poate pentru că și fetele sunt timide și îmi doream să citească despre timiditate, să o învingă. Și am ales-o și pentru că este ediție bilingvă franceză-română. Așa își exersează și franceza, care pare că îi place destul de mult…

Juliette este foarte timidă, de multe ori și dorește să fie invizibilă. E de ajuns să o scoată n profesor la tablă și ea se înroșește până în vârful urechilor. Și mai este și Ben Teroristu’, care face mereu glume pe seama ei. Dar este aleasă reprezentanta elevilor și tocmai cu Ben trebuie să facă echipă. Oare se va descurca?
Și regret imediat, fiindcă am învățat foarte mult. De o săpămână tot repet lecția asta în autobuz, pe drumul de acasă la școală, pe stradă, la duș, ba chiar și-n pat. Eram convinsă că voi putea ridica mâna, voi putea vorbi cu o voce limpede și că nu voi tremura. Dar nu reușesc. E oribil să fii timidă. E o boală serioasă care nu-i tocmai o boală.
Limba și literatura română, simulare pentru Evaluarea Națională
Cartea Limba și literatura română, simulare pentru Evaluarea Națională vine în sprijinul elevilor care se pregătesc pentru susținerea examenului de la finalizarea gimnaziului. Cartea se distinge prin varietatea și atractivitatea textelor alese.

Culegerea invită elevii la aprofundarea cunoștințelor. Are o structură clară a itemilor și indicații de răspunsuri. Este un instrument eficient care pregătește copiii pentru Evaluarea Națională. Realizarea de teste practice și simulări de examene ajută la familiarizarea cu structura și formatul întrebărilor.
Învățarea să gestioneze timpul eficient este esențială pentru a acoperi întreaga materie în perioada de pregătire. Un program de studiu bine structurat poate ajuta la echilibrarea învățării și a timpului liber.
Fiecare copil este unic, așa că este important să se experimenteze cu diferite metode pentru a găsi cea mai eficientă abordare. Părinții, profesorii și elevii pot colabora pentru a găsi resursele și strategiile care se potrivesc cel mai bine nevoilor individuale. Puteți găsi la Libris.ro tot ceea ce au nevoie copiii, atât pentru a se destinde, cât și pentru aprofundare.