Povestea unui cățel – despre prietenie și abandon!

Cartea pe care v-o prezint este despre prietenie, despre viața prietenilor noștri necuvântători. Povestea unui cățel, scrisă de Daniel Pennac, este despre un cățel, considerat prea urât pentru a fi adoptat de o familie. La început este aproape înecat, însă sfârșește la groapa de gunoi mai mult mort decât viu. Dar are noroc să o întâlnească pe măicuța Bot Negru, cățeaua bătrână care trăiește acolo. Ea îl ajută, îl învață, îi dă foarte multe sfaturi care o vor ajuta în viață.

Povestea unui cățel – despre prietenie și abandon!

Însă cel mai important sfat este ca acesta să își găsească o familie, o stăpână, dar și să o dreseze bine! Da, ați auzit bine! Să o dreseze! Iar după ce Bot Negru moare, el îi urmează sfatul. Pleacă la oraș, în căutarea unei stăpâne. Dar prin ce multe peripeții trece până o găsește. Și chiar și după ce o găsește. Dar…vă las pe voi să decideți dacă vă place sau nu cartea…

Despre el, Daniel Pennac spune că nu este un specialist în câini. Este doar un prieten de-al lor. Și se pare că se simte și el puțin câine. Pentru că s-a născut în aceeași zi cu primul lui câine, crescând împreună.

Dar el dă un sfat atât de mare: Dacă vă hotărâți să trăiți alături de un câine, alegerea asta e pentru toată viața. El nu trebuie abandonat niciodată. Asta să vă intre bine în inimă, înante de a adopta unul. Câinele este cel mai bun prieten al omului, când îl întâlnești, iubește-l, nu îți bate joc. Cu siguranță, mulți dintre voi știu despre ceea ce vorbesc. Bucuria cățelului când te întorci acasă, când intri pe ușă…

Cartea o găsiți în librăria online Libris.ro, locul unde am găsit de fiecare dată ceea ce mi-am dorit sau cărțile de care aveau nevoie fetele. Sunt foarte operativi, în câteva zile ai și primit coletul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.