Cât de utile sunt olimpiadele și concursurile școlare?

Cât de utile credeți că sunt olimpiadele? Mai au vreo importanță în viața elevilor de azi? Oare îi ajută cu ceva mai departe în educație sau în carieră? A participa la un concurs înseamnă a învăța să accepți că te poți încadra într-una dintre cele două categorii: cei care câștigă și cei care, din păcate, pierd. Pentru un copil însă, această lecție poate fi mai ușoară sau mai grea, în funcție de felul în care trăiește el această experiență.

Pentru unii, poate reprezenta o evadare din probleme, pentru alții, arma în lupta împotriva discriminării în școală. De asemenea este încercarea de a fructifica potențialul pe care profesorul îl remarcă în el sau pur și simplu călăuza către alegerea facultății.

Cât de utile sunt olimpiadele și concursurile școlare?

Marea majoritate a copiilor și a profesorilor consideră că olimpiada te dezvoltă cu siguranță din punct de vedere psihologic, prin pregătirea necesară de dinainte de participare și prin împărtășirea ulterioară a experienței. Olimpiadele sunt utile pentru că te ajută să-ți gestionezi timpul și emoțiile.

Pregătirea unui elev pentru olimpiadă nu se face de pe-o zi pe alta, ci este un proces îndelungat și permanent. Nu este atât de ușor pe cât pare. Materia nu este chiar la îndemână. Trebuie să citești în plus și mai trebuie să te pregătești și pentru celelalte obiecte de la școală. Matematica – Clasa 6 – Olimpiade si concursuri scolare pune la dispoziția elevilor dornici de a performa în matematică și a profesorilor un material util în pregătirea concursurilor școlare. Culegerea am găsit-o în librăria online Libris.ro, la editura SITECH.

Înveți lucruri sau deprinzi abilități noi. În afară de informațiile noi despre domeniul pentru care se pregătește, copilul învață să își organizeze timpul, să facă față unei competiții și învață valoarea efortului și a disciplinei. Pregătindu-se pentru un concurs, un copil are ocazia să învețe ce înseamnă perseverența, rabdarea și responsabilitatea.

Copilul tău a participat la olimpiade și concursuri școlare? Care crezi că sunt avantajele și dezavantajele participării la concursuri?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.