Romanul Darul lui Jonas este unul puternic, captivant şi provocator. Un volum care vorbeşte despre secretele, pierderile şi sacrificiile ce se ascund în spatele perfecţiunii. Ne arată cât de uşor ne putem pierde pe noi înşine într-o lume în care totul este controlat şi fiecare alegere ne-a fost răpită înainte de a şti că o putem face. M-a surprins acest roman. M-a făcut să îmi dau seama că ar trebui să apreciem mai mult ceea ce avem. Că ar trebui să fim mai atenți la ceea ce ne înconjoară.
Lumea în care Jonas trăieşte pare a fi una perfectă. Totul este sub control. Frica, suferinţa şi războiul au dispărut, iar nimeni nu are de făcut vreo alegere. Fiecărei persoanei i s-a desemnat un rol în cadrul comunităţii, iar conducătorii ei iau toate deciziile, fără a face vreo greşeală. Dar destinul şi misiunea lui Jonas vor fi diferite de ale celorlalţi.
Lois Lowry este o o scriitoare americană, născută în Hawaii. Este autoarea a peste 30 de cărţi pentru copii şi adolescenţi, declarând că îşi măsoară succesul ca scriitoare prin capacitatea „de a-i ajuta pe adolescenţi să-şi răspundă la întrebările legate de viaţă, identitate şi relaţii interpersonale”. Cărţile sale au stârnit cele mai diverse reacţii, de la introducerea lor în programa obligatorie, până la interzicerea în şcoli.
Darul lui Jonas, roman puternic, va stimula cu siguranță generații de tineri să citească și să gândească!
Romanul este o distopie interesantă, nu știm exact când se desfășoară acțiunea, însă știm că lumea este uniformă. Există reguli, unități familiale, nu întâlnim familii. Copiii erau aduși pe lume de Născătoare, crescuți cu atenție de Îngrijitori, până când erau trimiși în unități familiale în urma cererilor acestora. Abia atunci primeau un nume.
Erau folosite numele celor care erau Puși pe liber. Bătrânii erau Puși pe liber și trimiși Altundeva. Nimeni nu știa ce însemna acest Altundeva, însă își închipuiau toți o lume la fel de ordonată ca a lor. Copiii care nu creșteau în greutate și nu păreau a fi conform standardelor erau Puși pe liber.
Ceremonia de la 12 ani era „piatra de hotar”. Copiii erau aduși în fața celor care conduceau comunitatea – Consiliul Vârstnicilor – și li se dădea câte o slujbă în comunitate. Slujbele erau decise după un studiu îndelungat, în funcție de calitățile fiecăruia. Unii ajungeau Muncitori, alții Îngrijitori sau Născătoare, chiar Directori de Recreație. Când Jonas este sărit la ceremonie, crede că s-a produs o greșeală. Află însă că el este cel înzestrat și ales drept Primitor. Funcție despre care nu auzise. Nu o consideră nici atât de importantă, însă își va da seama cât de tare se înșela.
Este o lectură captivantă, te atrage ca un magnet, te ia prin surprindere și nu îți vine să o lași din mână până nu o termini. Dacă nu mă credeți, intrați pe Libris.ro și vă puteți convinge singuri cât de interesantă este!