Pentru o plimbare virtuală în oraș, editura Meteor ne urcă într-un mic autobuz roșu, cu ajutorul căruia vom afla lucruri interesante. Micul autobuz roșu în oraș este o carte deosebită, foarte frumos ilustrată, care îi invită atât pe cei mari, cât și pe cei mică să caute și să viseze.
Ce o face atât de deosebită? Și copiii și adulții pot găsi printre paginile cărții nenumărate scene micuțe, ascunse. De asemenea se pot bucura de perspective spectaculoase ale orașului. Am profitat de pasiunea micuței mele pentru citit și am fost încântată să aflu cât de mult i-a plăcut cartea.
Începe o plimbare cu micul autobuz roșu în oraș!
Autobuzul nu este unul obișnuit, să știți. El este unul extrem de special: poate să circule pe stradă, poate să zboare în aer, ba chiar și să plutească pe apă. Mătușa Lidia este cea care îl conduce, dar poate fi oricare dintre noi. Iei doar câțiva copii și animale de companie și pleci să explorezi orașul. Fiecare oraș are o istorie, așa că e timpul să o afle și micuții noștri.
Mătușa Lidia și invitații ei au foarte multe de descoperit. Pe traseu pasagerii coboară, admiră atracțiile turistice și le vizitează. În fiecare dintre aceste locuri, ei găsesc și figura unui dragon. Oare ce semnificație are acesta?
“- Daaa! Eliza, Ema, Luca și Vlad sunt bucuroși, fiindcă astăzi pleacă să exploreze orașul împreună cu mătușa Lidia și micul ei autobuz roșu. Îi însoțesc coatiul Kuki, pisica Samira și papagalul Pepe. Mătușa Lidia locuiește la înălțime, într-o vilă aflată în copac, iar micul ei autobuz roșu îi așteaptă în garaj cu plinul făcut. Este un vehicul neobișnuit, pe care l-a construit chiar mătușa Lidia. Toți sunt nerăbdători: oare astăzi vor afla ce taine ascunde orașul lor?”
Imaginile sunt create de ilustratoarea de succes Doris Eisenburger, cartea dovedindu-se o adevărată capodoperă. Copilului tău îi place să citească?