Fii elegantă cu pălăria Dădârlat!

Pălăria este un must have pentru femeile care vor să arate frumoase, elegante. În ultimii ani, atât doamnele cât și domnișoarele au manifestat un interes crescut față de pălării. Dacă este să ne amintim în anii 1920-1930 erau nelipsite din garderobele doamnelor, fiind considerate un accesoriu de bază. Pălăriile au fost purtate pentru protecție pe vreme rece, umedă, vânt sau soare. Însă de asemenea erau purtate și pentru ceremonii religioase, sau de altă natură, dar și identificarea cu un anumit statut în societate. În timpurile trecute, pălăria reprezenta autoritatea și puterea.

În prezent însă, ele sunt considerate un accesoriu vestimentar îndrăzneț. Aduce un plus de încredere persoanei care o poartă. Aceste accesorii deosebit de feminine permit crearea de ținute surprinzătoare, chiar și în sezonul rece.

Palăriile Fedora sunt modele clasice și versatile. Ele sunt ușor de integrat în ținute. Ce sunt pălăriile Fedora? Sunt ușor de recunoscut după borurile medii ușor curbate și calota înaltă îndoită cu forma specifică. Acest tip de pălărie de damă elegantă a fost o inspirație majoră în anii 1970. Dar în continuare se bucură de popularitate. Cred eu că, cel mai probabil, aspectul minimalist, dar și eleganța pe care o emană, o fac să fie încă atâta de populară.

Având în vedere faptul că sunt un model versatil, pălăriile Fedora pot fi integrate în diferite stiluri vestimentare, fie casual, smart sau office. Ele se potrivesc de minune cu jeanși, pantaloni, rochie sau in combinație cu un palton.

Pălăriile pot fi realizate din lână sau din păr de iepure. La o privire rapidă, pălăria arată similar fie că este din lână, fie că este din păr de iepure. Pălariile din păr de iepure sunt superioare în ceea ce privește greutatea (sunt mult mai ușoare), finețea la atingere și capacitatea de a-și păstra forma în timp. Și recondiționarea acestora se face mai ușor.

Cum alegi pălăria care te definește?

Pălăria este o stare de spirit. Cu siguranță purtătorii de pălării cunosc exact despre ce vorbesc. Întotdeauna o ținută de seară poate fi întregită cu o pălărie Fedora. Sau o ținută lejeră de zi ar arăta oricand mai bine cu o pălărie Canotier.

Oamenii vor să schimbe totul, însă, în aceeași măsură, ar dori ca totul să rămână la fel. Iată de unde a pornit ideea de a reinterpreta pălăria Canotier, de la material la accesorizare! Fâșia îngustă de 25 de mm se poate prinde în jurul gâtului, poate cuprinde calota în partea din față sau din spate sau se poate înlătura lăsând pălăria în forma sa originală!

Dar frumusețea în a fi purtător de pălării constă în libertatea de a ne alege starea de spirit. În a întregi o ținută cu o pălărie fără ca aceasta să atragă atenția sau dimpotrivă să defilăm cu o pălărie extravagantă! Cu alte cuvinte putem să îndulcim ținuta sau din contră să o facem mai sobră!

Dacă ești pentru prima oară în căutarea unei pălării, atunci trebuie să ții cont de un lucru. Orientează-te spre o pălărie într-o culoare neutră, cu bor mic spre mediu. Măcar până te obișnuiești cu ideea de a purta ceva pe cap.

Pălării de damă pentru un stil elegant!

Pălăriile au început să se poarte în secolul al XVI-lea și de atunci s-au tot schimbat ca formă, culoare, material, putând fi purtate în contexte extrem de elegante, așa cum sunt nunțile, dar și în situații mai puțin formale, de genul plimbărilor prin parc sau pe plajă.

O pălărie în ținuta unei femei, indiferent de stilul preferat, adaugă un element de rafinament, extravaganță, de mister chiar, deoarece nu lasă să se întrevadă decât o parte a capului.

Toamna și-a intrat în drepturi, așadar nu o lăsa să te surprindă! Dacă îmi permiți un sfat și dacă vrei să fii la modă și să recreezi un look de divă retro, realizează asocieri între pălării și eșarfe, pentru combinații de mare efect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.