Când este necesar un implant dentar?

Un implant dentar este necesar atunci când ai pierdut un dinte sau chiar mai mulți. Acesta rămâne cea mai bună soluție pentru a restaura un zâmbet minunat, de care ai nevoie pentru a te simți bine. Având în vedere că este introdus in maxilar, implantul dentar joacă cu succes rolul rădăcinii dintelui lipsă. Dacă alegi să îl realizezi din titan, un material biocompatibil, implantul dentar se contopește cu osul. Acesta face ca implantul să nu se miște și să nu afecteze dinții vecini, spre deosebire de punțile dentare.

Lipsa unui dinte poate avea numeroase efecte negative.  În cazul neprotezării spațiului gol prin implant sau prin alte proceduri stomatologice, pot apărea fenomene care, în timp vor afecta:

  • sănătatea osului și a dinților învecinați
  • masticația și vorbirea
  • estetica feței, precum și încrederea în sine.

Ce presupune un implant dentar?

Nefiind o procedură complicată și dureroasă, este totuși o intervenție de chirurgie dentară. De aceea, ar trebui să știi ce presupune, care sunt etapele și la ce să te aștepți. Pentru a evalua situația, medicul specializat în implantul dentar urmează să realizeze o examinare riguroasă care presupune:

  • Consultul inițial. Potrivit acestuia, medicul face o radiografie dentară pentru a cunoaște situația, inspectează cu atenție cavitatea orală și propune un set de analize de sânge;
  • Planul de tratament. Acesta este personalizat, se ia în considerare numărul de dinți care trebuiesc înlocuiți, ca și starea în care se află osul nativ. Acest proces poate să necesite implicarea mai multor specialiști, cum ar fi specialistul în chirurgie dentară sau medicul parodontolog.

Dacă sunt bine realizate și corect plasate, atât implanturile, cât și coroanele dentare, atunci rezultatul va fi unul foarte similar cu dinții naturali. De aceea, prietenii nu au cum să își dea seama că ai o coroană pe un implant dentar. Sfatul meu este să alegi serviciul de implant dentar Sibiu de la Total Dent.

Total Dent este o echipă profesionistă, o clinică stomatologică din Sibiu, orientată către pacienți. În baza unui plan de tratament personalizat, oferă soluții pentru profilaxie, odontologie, estetică dentară, pedodonție, parodontologie, protetică, endodonție la microscop, tratamente cu laser stomatologic, ortodonție, radiologie, implantologie, chirurgie, stomatologie generala Sibiu.

Un implant dentar asigură în proporție de 99% funcționalitatea și estetica dinților. Clinica Total Dent a reușit să câștige încrederea pacienților. Mulțumită tehnologiei de ultimă generație pe care o are în dotare, asigură precizie în diagnostic. Alături de medici specializați oferă soluții potrivite fiecărui caz în parte, punând la dispoziție ultimele informații din domeniul implantologiei dentare.

Fast and Fixed – un sistem care a revoluționat domeniul stomatologiei!

Acest sistem permite pacienților care și-au pierdut complet dinții să zâmbească din nou, fără complexe, cu ajutorul unor lucrări fixe. Acest lucru este posibil doar într-o singură zi! Sistemul este cunoscut și sub numele de „dinți ficși într-o zi”.

Acesta are marele avantaj de a permite inserarea a 6 implanturi la maxilar și 4 implanturi la mandibulă. Diferența față de metoda clasică este că aici se inserau 8-10 implanturi pe fiecare arcadă. Coroanele dentare se pot construi chiar în ziua intervenției și se pot conecta la implanturi.

Avantajele implantului Fast and Fixed:

  • dinții sunt ficși în aproximativ 24 de ore;
  • beneficiezi de costuri mai mici în comparație cu procedura clasică, în care se puneau 8-10 implanturi per arcadă;
  • este vorba despre o procedură minim invazivă pentru pacient;
  •  fizionomia feței este restabilită în timp record;
  •  are loc redarea funcției masticatorii;
  •  lucrările dentare provizorii se fac în aceeași zi sau în ziua următoare inserării implanturilor;
  •  intervenția nu doare;
  •  pacientul își poate relua activitatea cotidiană într-un timp foarte scurt;
  •  nu mai este necesară procedura sinus lifting.

De ce să alegi clinica Total Dent pentru un implant dentar Sibiu?

Pentru că aici vei primi o dantură perfectă și completă la un preț implant dentar accesibil, și ce este mai important, fără durere. În timp ce multe alte clinici folosesc metode tradiționale de a pune coroane pe implanturi, clinica dentară Total Dent folosește cea mai avansată tehnologie din domeniul stomatologiei pentru a asigura pacienților atât un confort fizic, cât și un confort psihologic sporit: laserul dentar, implanturi de la producători de top, tehnologia CAD-CAM pentru realizarea coroanelor dentare și a altor lucrări protetice, și nu numai.

Avantajele implantului dentar sunt: eliminarea „sacrificării” dinților vecini spațiului edentat, conservarea osului – un os în care nu mai există dinte se va resorbi câțiva mm în fiecare an. Odată inserat implantul, osul își recapătă funcția și nu se mai resoarbe. Un alt avantaj este igiena mai facilă, precum și absența mirosurilor neplăcute care apar ca rezultat al retenției alimentelor sub punte. Un alt avantaj îl constituie costul mai mic decât în cazul unei punți, plătit pentru un tratament superior. În loc să plătim tratamente canal și un numar crescut de coroane pentru a înlocui un dinte, plătim doar un implant și o coroană.

În concluzie, putem spune că implanturile dentare reprezintă o soluție eficientă, estetică, nedureroasă și ușor de întreținut. Clinica Total Dent oferă tuturor partenerilor un pachet de servicii stomatologice pentru fidelizarea angajaților.

Experiență de peste 18 ani!

Gamă completă de servicii stomatologice!

Plata în rate!

Tehnologie de ultimă generație!

Pacienți fericiți!

Tehnologia CEREC CAD/CAM reprezintă cea mai modernă și precisă metodă de restaurare dentară la nivel mondial, folosită, deocamdată doar de 10% dintre medicii stomatologi din întreaga lume. Pacienții pot beneficia de servicii ultra-performante de stomatologie digitală, care aduc beneficii reale, imposibil de obținut fără această aparatură de ultimă generație. Conceptul „One hour dentistry” este o adevărată inovație în domeniul stomatologiei.

Alege clinica stomatologică Total Dent!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.