Team building de luni pana joi in Timisoara

Timișoara este un oraș în continuă dezvoltare, iar cei ce locuiesc acolo sau prin împrejurimi știu cât de multe activități se organizează. Dacă locuiești în Timișoara sau prin împrejurimi, trebuie să aflii despre activitățile pe care le organizează cei de la Vertical Adventure. Aceștia sunt o echipă profesionistă în organizarea activităților outdoor. Organizează atât team building-uri, cât și alte activități care implică sportul în aer liber. Pentru activități de team builing în Timișoara, apelează cu încredere la serviciile acestora.

În articolul de azi, vorbim despre o activitate de team building pe care, dacă ești din Timișoara sau din împrejurimi, ai posibilitatea să o practici de luni până joi, oricând simți nevoia de mișcare în aer liber. Activitatea organizată de cei de la Vertical Adventure de luni până joi pe răul Bega o găsești sub numele de Cu Caiacul Pe Bega Sălbatică. Vei afla din acest articol în ce constă această activitate, când se desfășoară și cum pot să participi și tu.

Cu Caiacul Pe Bega Sălbatică

Cu Caiacul Pe Bega Sălbatică este o activitate organizată de cei de la Vertica Adventure, care constă în explorarea răului Bega, în fiecare seară de luni până joi. Așa că, în cazul în care ești în căutarea unei ieșiri de seară, aproape de casă, și totuși departe de gălăgia și agitația orașului, răul Bega este o alegere excelentă. Partea sălbatică a râului Bega este o oază de liniște, pregătită să fie explorată de curioși, iar ce poate fi mai potrivit într-un asemenea peisaj decât o tură cu caiacul.

Având în vedere că vremea nu este încă foarte prietenoasă, trebuie să știi că programul Cu Caiacul Pe Bega Sălbatică va începe odată cu luna mai și vei putea profita de această experiență până în luna septembrie. Începând cu luna mai, de luni până joi, de la ora 17:30 departe de agitația orașului are loc o sesiune de relaxare și explorare a părții sălbatice a râului Bega.

Fiecare participant la activitate va coborî un tronson de 7.5 km în caiace individuale. Experiența în ceea ce privește turele de kayaking nu este necesară, pentru a participa la această activitate. De asemenea, nu este absolut necesar nici să știi să înoți, însă este recomandat totuși să ai cât de puțină experiență.

DCIM\100GOPRO

În prețul activității sunt incluse echipamentele necesare unei ture de kayaking, cum sunt: caiacele sit-on-top, scaunul pentru caiac, padela și vesta de salvare. De asemenea vei avea parte de instructaj la fața locului pentru a te putea bucura de tură de kayaking în siguranță, transport din Timișoara până la locul unde începe coborârea pe râu și fotografii.

Pe lângă aceste echipamente vei avea nevoie de o pereche de încălțăminte lejeră ce se va uda, haine de schimb, prosop, apă, ochelari de soare și eventual ceva pentru protecția capului, precum și protecție solară și împotriva insectelor.

Profită și tu de astfel de activități de team builing în Timișoara organizate de cei de la Vertical Adventure și alege să petreci timp de calitate în natură. Inscriete aici în programul Cu Caiacul Pe Bega Sălbatică și vezi și restul activităților.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.