De cele mai multe ori, intrarea copilul la școală ne ridică o serie de întrebări, dintre care cea mai importantă este cum îl ajuți să învețe, să înțeleagă, să fie silitor, atent, răbdător, să nu se grăbească?
„Cu cat vei sta mai mult să înveți, cu atat mai bine va fi”!
„Dacă nu vei lua note bune, nu vom mai merge în vacanță sau nu îți voi mai cumpăra nimic”!
„La varsta asta ar trebui să înveți, lasă prostiile pe mai târziu”!
„Numai la joacă sau la desene sau la calculator îți este gândul, pune mâna pe carte mai bine”!
„Dacă nu te ții de școală, nu vei face nimic în viață”.
Recunoașteți aceste afirmații? Eu sigur le-am folosit în timpul școlii…uneori voit, alteori involuntar. Pentru că…încercam să o determin să scrie, să învețe…ceea ce face un școlar.
Tu știi cum să îți ajuți copilul să îi placă să învețe?
În primul rând, încearcă să îi cultivi o curiozitate naturală, astfel vei evita să îl obligi să învețe doar pentru că „trebuie”. Cel mai important, nu transforma învățatul într-o pedeapsă. Dacă te-a supărat, drept pedeapsă nu îl pune să învețe. Pentru că atunci va înțelege că învățatul este doar pedeapsa…și sigur nu îi va mai plăcea.
Cumpără materiale auxiliare, eventual poți discuta cu doamna învățătoare ce cărți ar fi utile pentru acasă. Să citească o poveste, să facă o compunere, să exerseze adunarea cu 10. În librăria online Libris.ro sunt foarte multe materiale de care poți profita, unele le găsești la reduceri, la oferte.
Încă de la clasa pregătitoare, noi am descoperit caietele de lucru de matematică și comunicare pentru consolidare, având ca autor pe Daniela Berechet și Florian Berechet. Caietul de matematică pentru clasa a 3-a este în conformitate cu programa școlară, fiind structurat pe niveluri de învățare diferențiate și pe trepte progresive de dificultate.
Pe lângă aceasta culegere, am optat și pentru Teste de evaluare, un important instrument de evaluare a rezultatelor școlare ale elevilor de clasa a III-a. Cartea conține teste de evaluare inițială, sumativă și finală pentru disciplinele: Limba și literatura română, Matematica, Educație civică și științe ale naturii. Cu ajutorul acesteia, elevii pot realiza o autoevaluare a propriului nivel de pregatire.
Coloratul – distracție, relaxare!
Da, este confirmat de fiicele mele, care consideră coloratul o relaxare dar și o distracție. De aceea, Elena din Avalor – o prințesă pentru Avalor, este exact ceea ce își dorea fetița mea. Jocurile și activitățile din Avalor îi fac deosebită plăcere și este foarte încântată de noua ei carte, cu 32 de planșe.
Voi cum vă ajutați copiii să le placă să învețe? Ce trucuri, sfaturi aveți pentru acei părinți aflați la început de drum școlar?