Colțul meu preferat pentru relaxare…acolo unde pot să iau liniștită cartea în mână și să nu fiu întreruptă de nimeni. Îmi place să citesc! Citesc încă dinainte să intru la școală, deci nu aveam 7 ani. M-au fascinat întotdeauna literele care creau cuvinte, cuvintele ce formau propoziții. Propozițiile care alcătuiau textele, povestiorele care îmi plăceau atât de mult!
Mama era mândră normal, doamna învățătoare mă punea în clasa întâi să le citesc copiilor în fața clasei – pentru că știam să citesc cursiv. Am citit până acum foarte multe cărți, însă mai sunt…mult mai multe acolo…mă așteaptă.
Dar…așa cum spuneam, am nevoie de un locșor al meu, unde să nu fiu deranjată, să pot să citesc liniștită, în voie.
Așa că…am descoperit Favi.ro, un motor de căutare pentru mobilă și decorațiuni, 70+ magazine online și fizice într-un singur loc.
În camera de zi, locul unde nu sunt jucării, deci fetele nu preau stau, aș pune un fotoliu…chiar lângă geam. Astfel aici mi-aș face locușorul meu pentru citit. Aș avea lumina naturală, lumina de care ochii mei au nevoie. Mă voi bucura de cărțile mele preferate!
Oare este un sac? Sau un fotoliu? Este super! Arată perfect, atât datorită mărimii, cât și a designului gândit. Satisfacție 100%! Și…dacă mă simt cumva invadată de oricine în spațiul meu, îmi voi lua fotoliul în spate și mă voi retrage…poate în balcon, sau în bucătărie. Sau chiar pe terasa din fața casei, în foișorul din curtea soră-mii.
Și cum și fiică-mii îi place să citească, se apropie și Crăciunul, mă gândeam la un cadou pentru ea. Deși ar trebui să cumpăr chiar două, pitica se va supăra…deși nu citește, încă.
Fotoliul acesta, umplut cu milioane de biluțe, va fi atracția camerei fetelor. Sau…mă rog, atracțiile, v-am spus că voi lua două. Nu pot să fac diferențe, nu de alta se vor certa și până la urmă îmi vor lua locul pe fotoliul meu.
De acum înainte voi umple biblioteca cu multe cărți. Pentru că prevăd o perioadă în care nu vom face altceva decât să citim, să profităm de fotoliile noastre FAVI!
Legătură permanentă
De cand imi doresc si eu un astfel de fotoliu! Colorat, relaxant si usor de pus in orice coltisor. Sper sa mi-l aduca Mosu`.
Legătură permanentă
dragut foc primul fotoliu. si cred ca e si comod! mi-ar placea si mie un asemenea loc de citit.
Legătură permanentă
Primul fotoliu este pe gustul meu, poate o să-mi cumpăr unul.
Legătură permanentă
Inca de mica mi am dorit sa am un fotoliu asa super confortabil unde sa stau si sa citesc, stiu ca intr un timp reusisem sa mi fac un colt in camera pe cand era decorat altfel.
Legătură permanentă
Ce dragut!
Legătură permanentă
Sunt asa de comode aceste fotolii-sac😁nu mi-ar strica unul😀
Legătură permanentă
Un loc de citit m-as dori si eu. In primul rand pentru ca doar asa ma relaxez in ultima perioada. Imi place primul fotoliu.
Legătură permanentă
Arata tare bine fotoliile si ma bate gandul sa imi cumpar si eu unul pentru un coltisor de vis!
Legătură permanentă
Apreciez maxim un fotoliu moale si extrem de confortabil, insa de citit, m-am obisnuit sa citesc in pat. dar uneori si la masa de scris mai rasfoiesc cate ceva.
Legătură permanentă
Un fotoliu din acela asa confortabil as vrea si eu pentru coltul meu de relaxare.
Legătură permanentă
si eu am un fotoliu banal unde citesc, modelele aratate de tine is super faine!
Legătură permanentă
Ce drăguț este fotoliul ❤ cred ca e o oaza de relaxare totala 🌸
Legătură permanentă
Cat de bine suna tot ce spui tu, dar cu copiii ce ne facem?:)))
Legătură permanentă
Îmi doresc și eu un puf/sac/fotoliu din acela! Am covorașul perfect, ceaiurile necesare, cărțile de care nu mă pot lipsi, lampa asortată, doar puful lipsește!
Legătură permanentă
Imi plac mult fotoliile de relaxare. Imi doresc si eu de ceva timp sa am un locusor doar al meu
Legătură permanentă
Avem si noi un fotoliu de felul acesta! Ne simtit super confortabil in el!
Legătură permanentă
Cred ca un astfel de fotoliu e visul oricarui cititor. Si eu visez cu ochii deschisi la unul. 😀
Legătură permanentă
Pare foarte comfortabil! Să te bucuri de el!
Legătură permanentă
Eheee!!!
Cine nu și-ar dori un astfel de fotoliu!?
Și eu mi-aș cumpăra unul, pentru terasă! Mă bucur că am citit recomandările și sfaturile tale!
Lecturi plăcute!
Legătură permanentă
De cand imi doresc si eu un colt de relaxare numai al meu! Acum m-as multumi si cu cateva minute de liniste, e deja utopie colt de relaxare 😉
Legătură permanentă
am si eu unul care se transforma si in pat, imi place sa stau in el!
Legătură permanentă
Cât de mult îmi doresc și eu un astfel de fotoliu, e foarte comod! Relaxare scrie pe tine!
Legătură permanentă
Mi-ar place și mie, un astfel de fotoliu. Aș avea un spațiu mult mai comod, pentru a-mi scrie articolele.
Legătură permanentă
Arată bine colțul tău preferat!
Și eu am unul, dar trebuie schimbat mobilierul.
Legătură permanentă
La casa mea, cu siguranță imi voi lua un fotoliu- sac. Tot langa geam, pentru citit
Legătură permanentă
Omg cred că m-am îndrăgostit de fotoliul ala verde. Mi-ar plăcea să am coltul meu de relaxare cu asa ceva
Legătură permanentă
Cumnata mea are fotolii asa confortabile, ador foarte mult sa stau pe ele si imi doresc si eu unul