Chiar și un palat are nevoie de un certificat…energetic!

Când pornise la drum, Prince Charming nici nu se așteptase să fie atât de greu. Se gândise că va străbate Pădurea cea deasă, va intra în castel, o va săruta pe Frumoasa Adormită, care se va îndrăgosti pe loc de el. Vor face o nuntă mare, care va ține 3 zile și 3 nopți și vor avea doi copii cu părul bălai ca soarele. Dar…cum iarna nu-i ca vara, nici realitatea nu-i ca cele ce ne imaginăm.

Pădurea era foarte greu de traversat. Știa că plecase într-o zi frumoasă de toamnă, însă mărăcinii ăștia se tot înălțau făcându-i atât de dificilă trecerea. Era un ger de crăpau pietrele, iar Prince Charming se gândi că n-ar fi dat afară nici măcar un câine pe frigul acesta. „Iarna este timpul pentru confort, pentru mâncare bună și căldură, pentru atingerea mâinii unui prieten și o discuție lângă foc. Este vremea să stai acasă.” (Edith Sitwell)

I se înecaseră toate corăbiile, niciun bou nu îi mai era acasă, dar nu voia să se dea bătut! El, marele Prince Charming …ce vor spune supușii când vor afla că s-a dat bătut! Nu…nimic nu l-ar mai fi încălzit! Avea o reputație de apărat!

Așa încât porni mai departe, suflându-și în pumni și gândindu-se la confortul termic din castelul lui. Într-un final se zări și acoperișul palatului Frumoasei. Se gândi că acum se va încălzi, dar…ce să vezi…nu avea cum; întreg castelul era adormit, nu doar prințesa. Cum ar putea el să îi dea sărutarea cea dătătoare de viață Prințesei, dacă avea promoroacă pe mustăcioară?

Dar…”într-o noapte foarte rece, friguroasă, până și casele își doresc să aibă propriile lor case pentru a intra înăuntrul lor și a se încălzi.” (Mehmet Murat Iidan)

Așa că, mai bine îți faci vara sanie și iarna car și bați fierul cât e cald, CA SĂ te pui la adăpost din vreme!

Zis și făcut…puse mâna pe telefon și îi sună pe prietenii săi de la Enermed Impex SRL. Avea urgent nevoie de un audit energetic. Vă veți întreba probabil de ce. Pentru că auditul energetic conduce la găsirea soluțiilor din punct de vedere termic și energetic, referitor la construcție, precum și modernizarea tuturor instalațiilor din palat.

Avea mare încredere în Enermed Impex SRL; ei sunt experți în certificare energetică, audit energetic și termoviziune clădiri, cu mulți ani de experiență în domeniu, oferind cel mai bun și apropiat de realitate certificat energetic.

Au venit și au realizat o scanare a anvelopei palatului. I-au arătat o imagine, ca o variație de culori sau temperatură, din care Charming Prince nu a înțeles mai nimic, însă pe ei i-a ajutat să determine ce probleme avea palatul.

De ce este utilă termoviziunea în infraroșu a clădirilor?

  • determină zonele cu pierderi mari de caldură, datorită izolării necorespunzătoare a anvelopei (identifică punțile termice);

  • vizualizează infiltrațiile mari de aer exterior (tâmplărie veche);

  • se pot vedea conductele înfundate;

  • probleme electrice ale diferitelor echipamente.

Rezultatul – dezastruos! 

  • infiltrația apei, se observa o zonă mai rece în jurul conductorilor de curent electric

  • conductă spartă detectată în șapă, pierderi mari de agent termic care se prezintă sub forma circulară în jurul spărturii

  • infiltrații de umiditate în perete

  • infiltrații mari de aer exterior, datorită tâmplăriei de proastă calitate

Se impunea de urgență refacerea confortului termic, pentru ca tot ceea ce făcuse până acum să nu fi fost în zadar. Avea nevoie de echipa lui de meseriași, astfel încât i-a convocat pe toți la o întrunire.

Voinicii mei, am nevoie de voi! Frumoasa adormită, ca și întreg regatul ei, are nevoie de voi! Palatul are nevoie de voi! Hai să punem osul la treabă și să încălzim puțin atmosfera, ce spuneți?

Confortul termic se obține cât ai clipi!

Mai întâi și mai întâi puneți polistiren expandat; este puțin mai scump, dar merită. Va trebui să respectăm legislația în vigoare și să utilizăm 10cm pentru pereții exteriori, 20 cm pentru acoperiș și 5 cm pentru pardoseală.

Alegeți ferestre cu o rezistență termică de 1,2 m2K/W, cu 3 foi de geam și tâmplărie termoizolantă cu mai multe camere. Și apoi, un recuperator de căldură pentru reîmprospătarea aerului. 

O dată cu sărutul mult-așteptatul, Frumoasa Adormită a primit și un certificat energetic, care atestă performanța energetică a castelului. De-acum nu va mai simți frigul. Doar când mâţa va şedea în vatra focului şi se va uita în cuptor, va ști că are să fie frig afară.

*sursa foto: pixabay.com, certificat-energetic24h.eu, avizez.ro

2 comentarii


  1. si dupa ce au facut auditul asta toate imbunatatirile necesare pentru un confort termic de invidiat, s-au mutat la palatul printesei si au trait fericiti pana la adanci batranete? O poveste moderna despre lucruri pe care ar trebui sa le faca si romanii pentru a plati mai putin la incalzire.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.