Din când în când, culoarea părului are nevoie de o reîmprospătare a culorii pentru a-și menține strălucirea, dar și pentru a evita aspectul tern a firului de păr. Așadar, contează foarte mult ce produse folosim – începând de la vopseaua de păr până la șamponul și balsamul pe care le alegem.
Magazinele online au o gamă variată de produse cosmetice destinate îngrijirii podoabei capilare la prețuri pentru orice buzunar.
De altfel, apariția eCommerce-ului a reprezentat un pas important al evoluției digitale, mai, de vedere al accesibilității având în vedere cât de ușor este, în ziua de astăzi, să comanzi online.
Atunci când dorim să economisim timp – pe care l-am fi alocat, de altfel, colindatului prin magazine, putem comanda via online vopseaua de păr dorită. În plus, este mult mai rentabil să te vopsești singură acasă decât să dai o grămadă de bani saloanelor de înfrumusețare, iar rezultatul nici măcar să nu fie pe măsura așteptărilor tale.
Așadar, iată câteva trucuri la care poți apela atunci când îți vopsești părul:
- Dacă te-ai vopsit în ultima perioadă (de pildă, în ultimele două luni), atunci ai putea să aplici vopseaua de păr doar în creștetul capului – acoperind doar firele de păr albe sau cele care au culoarea naturală.
- Dacă îți dorești un păr lung și nu vrei să-l tunzi, specialiștii recomandă să aplici din când în când un tratament pentru vârfuri despicate. Astfel, părul va deveni mai mătăsos și mai strălucitor, iar rădăcina firului de păr nu va fi lipsită de consistență.
- Este recomandat să alegi o nuanță apropiată culorii tale naturale, dar dacă îți dorești să adopți o schimbare radicală, va trebui să-i oferi părului tău o îngrijire atentă și să utilizezi produse speciale.
- Indiferent de culoarea pe care ai ales-o, părul necesită măști și tratamente cel puțin o dată pe săptămână. De preferat este să cumperi tratamente cosmetice de calitate sau să îți faci singură o mască din ingrediente naturale.
- Culoarea prezentată pe cutia de vopsea nu îți oferă de multe ori rezultatul la care te aștepți. Astfel, de multe ori se întâmplă să alegem nuanța, crezând că vom obține garantat aceleași efecte spectaculoase. Privește cu atenție tabelul de pe spatele cutiei de vopsea în care sunt reprezentate tonurile de culoare. În general, rezultatele finale depind de mai mulți factori – de culoarea naturală a părului tău, de vopseaua de păr pe care ai utilizat-o înainte etc.
- Atunci când ne vopsim, ar trebui să utilizăm mănușile de protecție pe care le găsim în kit-ul de înfrumusețare și bineînțeles să citim instrucțiunile de folosire. Înainte de a aplica vopseaua de păr este imperios să facem un test de alergie.
- Prețul nu reflectă mereu calitatea produselor, astfel că poți găsi o vopsea de calitate cu o mare acoperire a firelor albe la un preț rezonabil.
Cu siguranță că toate femeile își doresc un păr mătăsos și plin de strălucire și de aceea, trebuie să utilizeze cele mai bune produse în acest sens. Mai ales, că starea de sănătate a firului de păr depinde foarte mult de modul în care îl îngrijim. Este bine cunoscut faptul că podoaba capilară are nevoie de tratamente hrănitoare și de măști revitalizante care să îi asigure necesarul de vitamine.