Nici o petrecere nu este petrecere fără animatori copii. Știți…acele persoane ce îi distrează pe copii, îi fac să își dorească ca petrecerea lor să nu se termine niciodată.
Când fiica mea a împlinit vârsta de 7 ani, și-a dorit să își serbeze ziua de naștere într-un loc special amenajat pentru copii, alături de prietenii și colegii ei de clasă. Și de familie, bineînțeles. Însă dorința ei cea mai mare era ca Elsa să fie invitată la petrecere. Și…mami, ca o super-eroină, i-a îndeplinit dorința!
Nici o petrecere fără animatori pentru copii!
Așadar, fiind în căutare de Elsa…am ajuns exact la locul potrivit pentru a îi face cea mai frumoasă surpriză fiicei mele. La Paradisul Personajelor, am întâlnit animatori pentru petrecerile de copii foarte drăguți.
Fiind o petrecere pentru o mică prințesă, am apelat…tot la o prințesă, Elsa. Însă la fel de bine putea să și-o dorescă pe Rapunzel, Cenușăreasa, Albă ca Zăpada sau orice altă prințesă Disney. Pentru că aceste prințese vin de pe un tărâm magic, tocmai ca să le surprindă pe micile noastre prințese!
Dacă își dorește un alt personaj, copilul poate fi surprins cu personaje precum Mickey și Minnie, Clown și Clownița, Pirați. Animatorii au pregătite foarte multe suprize pentru petrecerile celor mici. Alături de ei, micuții vor juca diverse jocuri, vor cânta și vor dansa, vor avea parte de pictură pe față, baloane și multe alte provocări interesante și captivante.
De exemplu, fetițele mele au fost foarte încântate de picturile pe față. Astfel micuța a fost o pisicuță atât de frumoasă, încât atunci când am ajuns acasă și am șters-o s-a supărat foarte tare!
Personaje de poveste, din desene animate îndrăgite de cei mici, prinți, prințese, mascote sau super-eroi – nimic nu este imposibil pentru echipa Paradisul Personajelor. Animatorii sunt oameni dedicați, plini de viață și foarte talentați, cu o dragoste nemărginită pentru cei mici. Singurul obiectiv, singura prioritate este să aduca zâmbete pe chipurile celor mici, să ii surprindă și să îi încânte cu activitățile special și atent pregătite.
Paradisul Personajelor- ursitoare de botez!
Dacă bebelușul este prea mic, atunci puteți organiza o super petrecere de botez, cu ursitoare și tot tacâmul.
O petrecere de botez nu este completă daca nu sunt prezente ursitoarele, nu-i așa? De la început și până la final, botezul micuțului trebuie să fie o adevarată poveste în care toți invitații sunt introduși într-o atmosferă de basm. Iar amintirile vor fi atât de frumoase. Vei lua albumul de la botez și îi vei povesti copilașului, arătându-i pozele minunate. Și îi vei spune că la petrecerea lui au venit ursitoarele, ce i-au hărăzit să fie frumos, deștept și sănătos! Iar copilul se va simți extrem de important!
Însă acest lucru nu poate fi realizat decât cu ajutorul frumoaselor și bunelor ursitoare de botez, care vor aduce voie bună, zâmbete și multă distracție la petrecere!
Întâlnirea cu personajele preferate este un vis împlinit cu ajutorul animatorilor de la Paradisul Personajelor. Activitățile și jocurile îi vor ține tot timpul captivați pe micuți! Își vor dori ca la anul să invite un alt personaj la petrecerea lor!