Alege inteligent – alege LED!

Becurile LED au revoluționat toate sistemele de iluminare interioară. Sunt mult mai eficiente decât cele tradiționale. Au o durată de viață mai lungă, iar prin faptul că folosesc cu 90% mai puțină energie contribuie la protejarea mediului înconjurător. Personal, am optat pentru schimbarea fiecărui bec din locuință, iar pe factura de la energia electrică s-a văzut diferența.

În momentul în care am văzut factura uriașă, m-am gândit că este momentul oportun pentru a trece de la iluminatul normal la cel cu LED. Dacă stăm să ne gândim bine, aceste becuri au făcut progrese majore în ultimii ani. Astfel au apărut becurile care emit lumina cât mai apropiată de cea naturală.

GLS Bright Stik

De ce să alegi becurile LED?

Becurile cu LEDuri nu conțin mercur. Cred că este unul dintre principalele motive pentru care sunt atât de apreciate de către cei care le folosesc.

Becurile cu LEDuri oferă lumină instant. Spre deosebire de alte becuri, fluorescente sau CFL, cele cu LED-uri ajung la iluminarea completă imediat ce sunt pornite. Aceste becuri nu se ard, ci își reduc intensitatea de-a lungul timpului.

Consum redus de energie. Deși prețul becurilor cu LEDuri este mai mare, acestea conduc la un consum redus de energie, ceea ce duce la economii cu mult peste diferența inițială de preț.

Becurile cu LED se găsesc într-o gamă variată de culori. Lumina rece este atât de asemănătoare cu cea naturală, este o lumină albă, întâlnită în birouri sau în spațiile mai mari. Lumina caldă are o nuanță gălbuie, oferind spațiului un aer călduros, primitor, întâlnită în locuințe.

Îți dorești o casă luminoasă? Vrei să faci economie? Atunci este momentul să înlocuiești fiecare bec cu becurile LED, astfel încât te bucuri și de lumină și de facturi mai mici, mult mai mici!

Este momentul pentru schimbare, este momentul pentru un nou început mai benefic pentru mediul înconjurător și pentru factura ta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.