Miracolele – mai mari sau mai mici, pot schimba în întregime viața!

Cartea pe care v-o prezint astăzi este despre miracolele ce apar în viața noastră. Miracole care ne pot schimba viața; pentru unii, acestea dau un nou sens existenței noastre. Romanul de dragoste Miracolul este cel mai frumos pe care l-am citit scris de Danielle Steel. O autoare care, cu subtilitate și mult talent ne dăruiește un roman plin de speranță și de dragoste.

Quinn Thompson era o legendă în lumea finanțelor internaționale. Un om admirat de mulți, temut de unii, urât de puțini, uneori pe bună dreptate. Quinn Thompson era direct, sigur pe el, puternic, misterios, neabătut în ceea ce-și dorea. Însă un om cu o durere imensă în suflet: își pierduse soția de puțin timp, fiul îi murise cu mulți ani înainte, iar fiica sa nu dorea să mai audă de el.

De-a lungul anilor, Quinn nu-și petrecuse aproape deloc timpul cu familia sa, cu Jane și copiii lui. Deși Jane îl iertase și înțelesese întotdeauna ce făcea el și ce însemna asta pentru el, Alex, fiica sa ajunsese să îl urască pentru absențele lui și pentru lipsa de inters în legătura cu viața ei. O știa…pentru că i-o spusese în ziua înmormântării mamei ei. Însă știa și că avea dreptate…

Miracolele – mai mari sau mai mici, pot schimba în întregime viața!

Un miracol…așa poate fi considerată furtuna puternică care lovise nordul Californiei, furtuna secolului. Copacii se legănau violent în vânt, acoperișurile erau pline de găuri, obloanele smulse, peste tot cioburi și sfărâmături…Mă veți întreba…cum un miracol? A fost un dezastru, după cum se pare. Ei bine, această furtună a adus laolaltă trei suflete marcate de suferință.

Quinn îl cunoaște astfel pe Jack Adams, un tâmplar tare harnic și priceput, care însă a suferit foarte mult în viață. Dar face cunoștință cu vecina lui, Maggie, care trece printr- o dramă cumplită. Fiul acesteia de numai 17 ani hotărâse că nu mai are pentru ce trăi, iar Maggie rămăsese fără unicul copil. Pe lângă suferința mare prin care trece, soțul ei o părăsește, considerând-o singura vinovată de moartea fiului lor.

Între cei trei se leagă o prietenie atât de frumoasă, serile de vineri se transformă în seri de joc, iar Quinn îl învață pe Jack să citească și să scrie. Se obișnuiește atât de mult cu cei doi prieteni ai săi, se gândește cu durere la ziua în care va vinde casa și se va muta pe iahtul cu care are de gând să colinde lumea.

Quinn era ancora grupului. Jack era legătura comună pe care o aveau. Iar Maggie era lumina, bucuria și amuzamentul pentru Quinn. El îi aprecia spiritul luminos, energia, umorul sec și replicile ocazionale pline de sensibilitate. Dar mai mult ca orice îi admira tandrețea și compasiunea, pe care i le oferea lui și lui Jack. Avea atingerea maternă de femeie de care aveau nevoie și el , și Jack, după care tânjeau uneori, chiar fără să știe. Ea era ca Wendy a lui Peter Pan pentru cei doi băieți pierduți care fuseseră amândoi înainte să se întâlnească. Și acum deveneau toți trei din ce în ce mai puternici.

Miracolele stau la baza unei povești de dragoste frumoase!

Însă…între Quinn și Maggie se naște o poveste de dragoste neașteptată. Quinn consideră că nu are dreptul să fie fericit, dar atracția față de Maggie este atât de puternică…Decid să nu se implice emoțional. Lucru care nu se întâmplă bineînțeles.

Oare va pleca Quinn și o va lăsa în urmă pe Maggie? Oare Maggie va suferi din nou, o dată după copilul său minunat care își luase viața și încă o dată după bărbatul care o părăsea pentru că o iubea? Dacă v-am făcut curioase, găsiți cartea pe Libris.ro.

Spor la citit!

2 comentarii


  1. Nu am citit nimic scris de acest autor, dar stiu sigur ca am cateva carti prin casa, cu siguranta voi trece una pe lista cartilor de citit.

    Răspunde

  2. Toate se intampla cu un scop in viata si chiar si atunci cand dam peste chestii neplacute, ele au un rost. Desi nu sunt prea pasionata de romanele de dragoste, subiectul acestei carti o face destul de tentanta.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.