Cei mici au nevoie de îndrumare, de ajutor, iar principala resursă în activitățile de învățare sunt unele jocuri educative pe care părinții le cumpără. Părinții au obligația de a le asigura celor mici necesarul pentru a le umple bagajele de cunoștințe. Și, deși pare greu de crezut, cel mai simplu poți face acest lucru prin jocuri pentru copii.
În alegerea jocurilor educative trebuie să ținem cont de particularitățile de vârstă ale fiecărui copil. Nu trebuie să uităm însă nici de priceperile, deprinderile și abilitățile pe care le deține fiecare sau pe care vrem să le dezvoltăm.
Astfel putem alege din colecția de jucării educative acele produse care pot aduce un plus de interactivitate și atractivitate, transformând activitatea de învățare în joacă!
Jocuri educative, principala resursă în activitățile de învățare a celor mici!
Joaca este o activitate extrem de importantă pentru dezvoltarea mentală, fizică și socială a copilului. Jucăriile educative sunt importante, copilul fiind într-o continuă stare de învățare.
Jocurile pentru copii îi poate învăța pe aceștia despre ce este bun și rău, învățând să facă diferența între acestea. Jocurile le oferă șansa de a învăța despre animale, oameni si lumea înconjurătoare. Au o foarte mare semnificație în dezvoltarea sanatoasă a copilului. Deși pare greu de crezut îl învață să proceseze anumite informații, descoperind lucruri noi, lucruri prin care va înțelege lumea.
Jocuri educative – de ce sunt importante?
- suscită copiilor interesul precum și curiozitatea
- solicită și dezvoltă atenția, gândirea, memoria, percepția, imaginația, originalitatea, inventivitatea, spiritul de inițiativă, vorbirea, vocabularul
- dezvoltă abilitățile motorii, îndemânarea, coordonarea mișcărilor și echilibrul
- contribuie la dezvoltarea abilităților sociale, a empatiei, autocunoașterii, autocontrolului
- contribuie la o bună dezvoltare fizică și emoțională, la educația și disciplinarea sa
- îmbunătățește performanța școlară și sprijină integrarea socială a copilului
Din ce în ce mai multe studii atestă importanța jocului și a jocurilor educative. Dacă încă nu mă crezi, fă o probă. Intră și cumpără un joc educativ și urmărește-l pe micuț. Vei fi uimită să vezi cât de curios și de încântat va fi de acesta, încercând să îl descopere.
Așadar, nu uitați: educația se face prin joacă! Prin jocuri de copii, jucării educative.
Legătură permanentă
deja i-am luat nepoatei mele prima carticica, cartea bebelusului si sa stii ca ochisem si eu setul asta de carti ca le-am vazut la fetita unei prietene si sunt misto lucrate si vor rezista.
Legătură permanentă
Si eu sunt in cautarea unor jocuri educative care sa il provoace pe bebe si sa.i starneasca imaginatia.
Legătură permanentă
Da se face prin joaca educatia, asa sunt mai atrasi sa invete 🙂
Legătură permanentă
Ai mare dreptate. Copiii invata jucandu-se, nu teoretic. Spor la joaca si la invatat printeselor tale!
Legătură permanentă
Si noua ne plac mult jocurile educative. Acum avem un joc nou numit PantoMima care iti pune imaginatia la treaba si te ajuta sa faci asocieri de cuvinte.
Legătură permanentă
Si pe noi jourile educative ne incanta mereu si ne ocupa timpul in mod util. Deseori si eu invat din jocurile si cartile Biancai 🙂
Legătură permanentă
Si eu le consider foarte importante, pacat ca in ultima vreme, parintii isi invata copilul cu tableta sau telefonul.
Legătură permanentă
Cand era fie-mea mica nu erau atatea carticele si jocuri, iar uneori alegeam eu sa scriu cate o poveste pe hartie si apoi Iris s-o coloreze sau sa completeze litera lipsa.
Legătură permanentă
Ce faine și utile sunt jocurile de acest fel. Îmi place uneori să mai cumpăr câte unul pentru copiii celor dragi, cum eu nu am… măcar ei să se bucure de joacă într-un mod educativ.
Legătură permanentă
Si noi trebuie sa achizitionam astfel de jocuri. Multumesc de recomandare
Legătură permanentă
Ai dreptate! Jocurile educative sunt foarte importante pentru pitici!
Legătură permanentă
Si noua ne plac mult jocurile educative. Avem multe, in functie de varste.
Legătură permanentă
Imi plac jocurile educative de la educlass. Am vazut cateva modele chiar interesante pentru fetita mea