Povești minunate pentru copilași!

De când a învățat fiica mea să citească, cărticelele cu povești și-au făcut apariția în biblioteca noastră. Îi place foarte mult să citească și este extrem de mândră că îi poate citi surioarei ei poveștile frumoase. Bineînțeles că acest lucu mă bucură foarte mult, mai ales că eu sunt o devoratoare de cărți. Ador să citesc!

Cred că este important pentru un copil să își vadă părinții citind, astfel nu va trebui să îi obligăm să citească. Și să le repetăm mereu replica „Ai carte, ai parte”. Atunci când copilul te vede cu cartea în mână, va iubi și el cărticelele lui și le va citi.

O carte cu povești frumoase care plac copilașilor!

Zăpezica – Bunicul Îngheț” face parte din colecția Călătorii în lumea basmelor, care reunește într-o formulă grafică deosebită unele dintre cele mai frumoase basme din lumea întreagă, mai puțin cunoscute până acum, dar extrem de fermecătoare! Pot fi o amintire de neuitat pentru copiii care le descoperă singuri, în timp ce învață să citească. Aceste două basme sunt ilustrate de Eleni Anca Oprescu și scrise de Alexander Afanasiev.

Zăpezica este povestea a doi bătrâni singuri. Însufleţiţi de puternica dorință de a avea un copil, ies într-o iarnă în curtea casei şi încropesc din zăpadă o preafrumoasă fată. Însă, ca prin miracol, făptura de zăpadă prinde viaţă și le înviorează viața celor doi bătrâni. Oare va rămâne alături de cei doi bătrânei?

Bunicul Îngheţ este povestea unei fetiţe bune și înțelepte pe care mama vitregă o alungă de acasă. Biata copilă se trezește în plin câmp, în bătaia gerului puternic. Însă, printr-o minune, apare nimeni altul decât Bunicul Îngheț, care o ajută să supraviețuiască gerului. Oare o va ajuta și pe sora sa vitregă?

Poveștile sunt extrem de potrivite pentru seară, au un scris mare și ilustrații atractive. Poveștile sunt foarte interesante pentru copilașii care tocmai ce au învățat să citească, nu îi plictisesc și îi va determina să afle sfârșitul. Această carte o găsiți la Grupul Editorial All, alături de multe alte cărți interesante și frumoase pentru copii și nu numai.

Voi ce fel de cărți le cumpărați copiilor?

10 comentarii


  1. Nepotica mea adora cartile. Profita de noi sa ii citim mereu din cartea preferata sau din cartile nou primite. Abia asteapta sa mearga la scoala ca sa invete sa citeasca si sa nu mai astepte dupa noi.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.