Cum să pleci în excursia visată chiar dacă momentan nu ți-o permiți?

De multă vreme îmi doresc să plec prin țară, să călătoresc, să văd locuri noi și frumoase…să am parte de excursia la care visez de câțiva ani. Însă de fiecare dată când eram decisă să plecăm, se ivea câte ceva care ne strica planurile. Am două fete, iar cea mică este destul de bolnăvicioasă. Când nu ne așteptam, pac…o lovea răceala și eram țintuiți în casă. Dacă aveți copii, sigur știți cum este!

Anul acesta însă, mai ales că s-au mai mărit fetele, am hotărât să vizităm țara noastră frumoasă. O parte din ea…că nu mi-ar ajunge concediul să o parcurg pe toată, însă tot este ceva. De data asta, nimic nu ne va mai opri. Această excursie va fi un cadou pentru mine și soțul meu, împlinim 10 ani de căsătorie, 10 ani frumoși în care ne-am bucurat unul de celălalt, am învățat să ne acceptăm defectele. 10 ani care ne-au adus cele mai frumoase miracole din viața noastră: cele două prințese!

Excursia visată – un cadou frumos și drag!

Și pentru că banii nu ne ajung, am decis să facem un împrumut. Această excursie este importantă pentru noi. Da, știu…poate mulți dintre voi vor spune că te împrumuți pentru lucruri urgente, pentru situații neprevăzute, dar…noi așa am hotărât, să ne împrumutăm pentru a călători.

Poți opta pentru credite mari pe termen lung, sau credite mici pe termen scurt. Pensionarii și studenții pot aplica și ei pentru un împrumut, ceea ce cred că este interesant. Înainte nu puteai lua un credit dacă erai student. Când eram eu în facultate, vroiam să fac un împrumut pentru a îmi lua un laptop, dar nu am găsit nicăieri compania dispusă să mi-l acorde. Iată că acum studenții beneficiază de împrumuturi, ceea ce este OK.

excursia visată

Deși multă lume se ferește de credite, de împrumuturi, există momente în care chiar ai nevoie de bani și nimeni nu te poate împrumuta. Acum poți lua un credit pe o lună sau pe câteva luni, fiind o soluție bună mai ales dacă te hotărăști să îl returnezi din următorul salariu sau cumulat din mai multe salarii. Când ai nevoie să rezolvi o problemă financiară urgentă sau dacă apare o situație neprevăzută, un împrumut este o soluție bună. Așa nu îți mai deranjezi rudele, prietenii, apropiații și…nici nu te mai știe nimeni că nu ai bani sau de ce ai nevoie de bani. 🙂

Împlinește-ti visul!!! Fii fericită!

Ideea este că ne dorim tare mult să plecăm în această excursie. Iar acum că am aflat și de unde putem lua banii de care avem nevoie, a devenit un must-do! Este pe lista de așteptare de prea mult timp. Este momentul să ne gândim și la noi, să încercăm să ne satisfacem dorințele. Să uităm o perioadă de facturi și de alte necesități care apar lunar!

Voi ați apelat la vreun fel de împrumut pentru a vă satisface o dorință? Aveți vreun vis pe care nu ați reușit să îl îndepliniți? 

17 comentarii


  1. stii ca eu mereu am zis ca nu as face credit sa merg in vacanta. Ei bine, anii s-au scurs si eu nu prea am avut parte de concediile dorite. la 33 de ani vad lucrurile altfel si nu ma mai deranjeaza asa de tare sa iau un mic imprumut pentru cateva zile de relaxare.

    Răspunde

  2. As avea nevoie de o vacanta, dar nu cred ca m-as incumeta la un imprumut numai pentru o vacanta 🙁

    Răspunde

  3. Chiar daca uneori nu sunt de acord cu imprumuturile trebuie sa recunoastem ca sunt situatii in viata noastra cand trebuie obligatoriu sa apelam la o firma de credite. Nu este o rusine si daca facem imprumutul cu cap vom reusi sa platim mereu ratele la timp.

    Răspunde

  4. Sa aveti parte de o aniversare asa cum ai visat! Cat despre mine, cu parere de rau, mai demult, ce-i drept, am ales sa nu mai las banii de concediu hotelierilor romani… Prefer sa strang un an-doi si sa plec sa vad lumea larga…

    Răspunde

  5. De ani de zile am refuzat sa facem un imprumut chiar si atunci cand ne-a fost greu. Anul acesta este primul cand luam in calcul aceasta varianta pentru ca am realizat ca uneori nu ai ce face si trebuie sa faci un pas inainte ca sa te asiguri ca mergi pe drumul dorit.

    Răspunde

  6. Daca acel lucru m-ar face fericita, as lua si imprumut. Dar am invatat ca e mai bine sa nu te intinzi mai mult decat ti-e plapuma, Daca nu e o suma mare si conditiile sunt ok, atunci nu as refuza!

    Răspunde

  7. Nu m-as simtit confortabil sa plec in vacanta pe bani imprumutati. Daca e vorba despre o casa sau despre un lucru fizic super mega necesar, atunci da, apelez la credite, altfel nu.

    Răspunde

  8. Nu cred ca as face un imprumut pentru o vacanta, mai ales daca va fi sa dau inapoi un comision mare. Am avut si noi imprumut si nu mai vrem, dar in caz de urgenta apelezi.

    Răspunde

  9. Pentru vacante prefer sa-mi pun banutii din timp de-o parte, insa pentru alte investitii- da-aleg si varianta de imprumut.

    Răspunde

  10. Eu sunt acest gen de persoana care daca nu are bani sa plece in vacanta ma imprumut. Deocamdata apelez la cardurile mele de credit si le mai golesc din cand in cand pe prostii

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.