Ieri a fost prima zi de muncă după 3 ani de zile. Am stat trei ani acasă cu Sofi, a fost mai bolnăvicioasă şi am prelungit concediul maternal.

Cum mi s-a părut? Destul de ciudat! În sensul că nu mă striga nimeni că vrea apă sau că are nevoie la oliță. A fost OK. Mi-am făcut treaba fără să fiu întreruptă! Eram obişnuită însă cu fetele acasă…mi-a fost extrem de dor de ele. Vă vine să credeți sau nu, dar în ăştia trei ani nu am fost plecată nici măcar o zi fără ele.

Prima zi de muncă, obositoare…

Trebuie să recunosc că îmi ieşisem din ritm. Mă obişnuisem acasă. Dacă aveam chef să ies într-o zi ieşeam, dacă nu aveam chef nu ieşeam. Am avut chiar mai multe zile la rând în care nu am ieşit din casă. Nu mai trebuia să fiu atentă la ținută, la coafură. Dar, în acelaşi timp mă bucur că am început serviciul…mă plafonam acasă. Simțeam nevoia să mai vorbesc şi eu cu o colegă, să mai ies din cotidian. 🙂

Mă înțelegeți, nu-i aşa? Însă cel mai greu a fost pentru Sofi. Mai ales că am lăsat-o acasă, cu branulică. Este bolnăvioară şi plânge după mami în fiecare dimineață. Ea rămâne plângând acasă, eu plec la serviciu cu lacrimi în ochi.

Pentru Ante nu a fost atât de greu. Se obişnuise şi ea acasă cu mami, dar spre deosebire de Sofi, ea a trecut prin această „despărțire”. Cu ea nu am stat decât doi anişori…

În orice caz, prima zi a fost obositoare pentru mine, lungă pentru ele…Când am ajuns acasă,mi-au sărit în brațe amândouă şi m-au îmbrățişat. Erau atât de fericite…Sofi era ca un cățeluş,unde eram eu, acolo era şi ea.

La voi cum a fost prima zi de muncă după concediul de maternitate? A fost greu?