O vedeam în fiecare dimineață în stația de autobuz. Stătea şi aştepta să vină autobuzul…acelaşi pe care îl aşteptam şi eu.

Era micuță, adusă de spate, gârbovită şi cumva mă făcea să îmi doresc să îi aflu povestea. Să vorbesc cu ea.

Povestea ascunsă într-o stație de autobuz!

Şi într-o dimineață a intrat în vorbă cu mine. M-a întrebat cât este ceasul. A privit spre cer şi mi-a spus ce vreme frumoasă va fi azi. Eu credeam ca va ploua, după norii ce erau strânşi pe cer. Dovadă şi umbrela pe care o țineam în mână.

A venit autobuzul şi astfel fiecare a plecat la treaba ei. Dar acum în fiecare dimineață ne salutam. Într-o zi am vorbit mai multe, despre copii, despre soț, despre serviciu.

Mi-a spus că a fost doctor, un doctor bun, ORL-ist…genul de doctor care ar fi dormit la cabinet, atât de dragă îi era munca ei, pacienții. A avut şi ea un soț, a avut un fiu. Am întrebat-o ce s-a întâmplat cu ei…mi-a spus că poate altă dată îmi va povesti. Nu am presat-o, deşi eram curioasă.

Într-o dimineață, autobuzul a întârziat. A început să îmi povestească despre ea, despre viața ei. Îşi cunoacuse soțul târziu…avea deja 40 de ani. Întreaga viață şi-o dedicase meseriei, studiase, fusese la multe seminarii. Trecuseră anii şi ea nu cunoscuse pe nimeni. Până într-o zi…într-o stație de autobuz ca aceasta îl cunoscuse pe Dan. Era inginer…au vorbit multe, despre viața lor, despre ce le place şi ce nu le place. Trecuseră două autobuze până s-au decis să facă schimb de numere de telefon. Să se vadă la o cafea. S-au îndrăgostit şi s-au căsătorit.

O iubire întârziată!

Deşi trecuse de 40 de ani l-au avut pe Emil. Se iubeau şi îşi iubeau băiețelul mai mult ca orice. Erau fericiți! Simțea că viața ei abia a început!

Dacă ar fi ştiut în acea dimineață ce se va întâmpla… Au plecat fericiți de-acasa. Urma să îl lase pe Emil la creşă, iar ei mergeau la servici. Erau în maşină…râdeau, vorbeau..erau veseli. A apărut…nu ştia de unde. O maşină…a intrat direct în ei. I-a răsturnat. S-a trezit la spital…fără ei, singură…plină de durere, fizic şi sufleteşte.

De atunci…a tot încercat să înțeleagă de ce. Am privit-o cum se ridică de pe bancă şi se urcă în autobuz. Tristă, cu ochii în lacrimi…încă încercând să înțeleagă ce s-a întâmplat…

Am pierdut autobuzul…am rămas cu privirea lungă după ea…Foarte trist!