Durere de copil…un suflet mic şi trist…

Cel mai tare mă întristează când văd durere în sufletul unui copil…Lacrimi, în ochii lui mici. Un copil ar trebui să fie fericit, să se joace, să alerge, să zâmbească, să râdă în hohote. Pentru că…e copil, nu are nici o grijă…sau ar trebui să nu aibă nici o grijă.

Dar…uneori fără să îşi dea seama, copiii sunt răi unii cu ceilalți. Unii o fac intenționat, alții doar pentru că asta văd la colegii lor de joacă. Auzi frecvent la locul de joacă Nu mă joc cu tine, eşti urâtă sau Eşti prea urât îmbrăcată

Nu ar trebui să existe durere în sufletul unui copil

Stând pe canapea la locul de joacă, am văzut o fetiță care se juca singură, retrasă, într-un colț lângă un gard viu. Era undeva spre ieşirea locului de joacă…Mă uitam la ea şi nu îmi dădeam seama de ce stă retrasă.

La un moment dat, mingea cu care se juca a aterizat lângă piciorul meu. Am văzut-o cum se uită la minge, nu dădea semne că ar vrea să vină să o ia. Aşadar, m-am dus eu la ea. Fetița şi-a întors capul uşor ruşinată. Avea un păr inelat, frumos, bogat.

Poftim mingea, i-am spus eu. De ce nu te joci cu ceilalți copii? Unde este mama ta? am întrebat-o.

Copiii nu vor să se joace cu mine, mi-a răspuns.

De ce spui asta? Sigur nu este adevărat!

Ba da! De asta, mi-a răspuns întorcându-se spre mine şi arătându-mi fața ei. Avea o cicatrice mare pe obrazul stâng, o arsură.

Eram acasă cu mami când a explodat aragazul. Amândouă eram în bucătărie, găteam împreună. Eu…am rămas cu semne, multe semne și fără mami. Acum stau cu bunica, stă în blocul de lângă parc și în fiecare zi mă trimite aici, deși îi spun că nu vreau să vin. Copiii îmi spun că sunt monstru și fug de mine. Deja m-am obișnuit și nu mai încerc să mă apropii de niciunul.

durere

Îmi venea să plâng când am auzit-o. Nu părea să aibă mai mult de 9 anișori, dar era atât de matură. Era nedrept ce se întâmplase, se maturizase mult mai repede decât trebuia. Era un copil nefericit…și se vedea acest lucru pe fața ei.

Părinții ar trebui să conștienteze aceste aspecte și să își învețe copiii să nu se poarte urât cu alți copii, indiferent de felul cum arată. Ca această fetiță sunt mulți alți copilași, unii cu handicap fizic, alții cu handicap mental, care suferă îngrozitor din cauza percepției copiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.