Primul an de şcoală, multă emoție, dar şi multe bucurii, realizări şi împliniri!

Când pitica a început primul an de şcoală, am avut foarte multă emoție. Eram speriată…nu ştiam ce va urma. Cum vor decurge lucrurile, cum i se va părea…Cum se va descurca…

Însă…i-a plăcut, era foarte entuziasmată de tot, de şcoală, de doamna învățătoare, de colegi, de ceea ce învăța!

Primul an de şcoală este foarte greu, dar şi foarte frumos!

La început, am crezut că nu vom reuşi să facem o echipă bună. Învăța sunetele…îmi amintesc şi acum. Erau cuvinte în care nu auzea sunetul respectiv…Mă enervam şi îi spuneam soțului că nu mai pot să fac cu ea. Nu înțelege, se sperie, nu are încredere în ea că va reuşi. Da…asta credea, şi trebuie sa recunosc că şi eu am gândit la fel.

Până când, într-o seară când discutam cu doamna învățătoare şi mă plângeam efectiv că nu mai ştiu ce metodă să aplic. Că mă enervez foarte repede când văd că nu ştie. Dar doamna învățătoare mi-a spus sa nu mă sperii, să o înțeleg. Tot ce învață acum este nou pentru ei…şi sunt foarte multe lucruri de asimilat. Trebuie să îi luăm uşor, să îi încurajăm.

„Vei reuşi!” aceasta era baza. De fiecare dată când îi vedeam dezamăgirea în ochişori, gata să renunțe, o încurajam. Îi aminteam că este puternică, că este deşteaptă…că poate, dacă vrea şi dacă munceşte. Eu o încurajam acasă, doamna învățătoare îi încuraja la şcoală.

A dat rezultate…pentru că acum, pentru ea nu există nu pot, există sigur voi reuşi!

Dacă nu avea parte de o doamnă învățătoare atât de minunată, poate nu reuşeam să gestionez atât de bine lucrurile! Poate o descurajam şi eu…Însă acum, sunt foarte mândră de ea! La ambele concursuri Comper, etapa 1 şi etapa 2, atât la comunicare, cât şi la matematică a luat 100 puncte. La Gazeta matematică, unde sincer subiectele mi s-au părut că îi depăşesc, a luat 88 puncte etapa 1, respectiv 86 puncte etapa 2.

Aşadar, sunt o mămică extrem de fericită şi mulțumită de comorile mele!!! Vă iubesc enorm, minunile mele!!!

Dragi mămici, care urmează să deveniți mămici de şcolărei, secretul este să îi încurajați, să le fiți alături şi să lucrați cu ei acasă. Multă baftă!

15 comentarii


    1. Da…eu le-am uitat pe ale mele, le-am avut pe ale piticei. Acum nu mai avem emotii…suntem fete mari! Inca putin si intram in clasa I 🙂

      Răspunde

  1. Si al meu a inceput anul asta scoala. Da, e greu la inceput dar cu un invatator bun si cu multa rabdare din partea noastra voor putea realiza multe. Succes pe viitor 😉

    Răspunde

    1. Da…rabdarea este cuvantul de baza. Si este nevoie de foarte mult timp petrecut impreuna cu micul scolarel. Doamna invatatoare este cea mai importanta…Te pup! Si mult succes piticului!

      Răspunde

  2. Acum 50 de ani, am pasit eu prima data la scoala, cu mana in ghips, am si acum o poza, iar acum 23 de ani a pasit fiul meu. Nu stiu cand am fost mai emotionata, cred ca a doua oara, aveam o responsabilitate mult mai mare, asa mi se parea si asa a si fost

    Răspunde

    1. A doua oara sigur…la mine asa a fost. Am avut emotii duble si pentru pitica, dar si pentru mine ca parinte 🙂

      Răspunde

    1. Te cred…important este sa ai muuulta rabdare si sa ii dai incredere! Asta este cel mai important! Va pup!

      Răspunde

  3. Ania are si ea probleme la recunoasterea sunetelor asa ca am trecut si eu prin aceleasi momente de frustrare. Are rezultate bunicele, mi-as fi dorit sa fie foarte bune dar am inteles ca deocamdata asta e ritmul ei de asimilare a cunostintelor. Felicitari mami pentru rezultatele foarte bune ale printesei!

    Răspunde

    1. Multumesc, draga mea! Este meritul ei, eu doar am „stat” cu gura pe ea….A fost extrem de greu, am avut si o doamna invatatoare extraordinara… Va pup si multe reusite va dorim!

      Răspunde

  4. Baietelul meu e la gradii, l-am inscris in clasa zero dar cu mari emotii si cu inima stransa pentru ca eu l-as mai fi tinut un an la gradinita sa fie puiul mamei. 🙂

    Răspunde

  5. Ma bucur Diana ca a trecut cu bine primul an de scoala. S-a obisnuit si cea mica si ai avut noroc ca ai nimerit la o doamna cumsecade care te-a ajutat in educatia ei. Felicitari pentru rezultatele obtinute la Comper si sunt convinsa ca la fel de mandra erai de ea si daca obtinea mai putine puncte. Trebuie sa ii incurajam si sa le spunem ca pot mai mult, fara sa-i fortam.
    Ai 2 fetit absolut minunate si tu esti o mama de nota 10

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.