Aseară îmi priveam fetele şi mă gândeam la copilărie, această frumoasă perioadă. Care nu se mai întoarce, deşi uneori ne dorim acest lucru!

Eu mi-aş dori să fiu din nou copil, să alerg prin curtea bunicilor. Să îi mai îmbrățişez o dată…Să le spun cât îmi lipsesc acum. Cum intru în căsuța goală şi…mă uit după ei. Mi-e dor de bunicul care mă lua cu el, de fiecare dată când avea câte ceva de meşterit! Mi-e dor de bunica care mă săruta cu foc pe obraji, dar mă şi certa când nu veneam la masă preferând să alerg pe ulițele satului.

Îmi amintesc că, de îndată ce venea vacanța, ne prezentam şi noi la țară, la bunici. Îmi amintesc de toți prietenii de la bunici, veniți fiecare din alt colț al țării. Ne întâlneam doar în vacanțe. Dar eram de nedespărțit! Şi făceam o hărmălaie pe ulițele satului….Mai ieşea câte o vecină deranjată de țipetele noastre…

Cea mai frumoasă  vacanță însă era cea de iarnă,fără nici un dubiu. Sărbătorile de iarnă erau atât de faine aici. Neaua acoperea întregul sat, acoperişurile caselor erau albe ca într-o poveste. Obiceiurile, tradițiile de aici erau foarte frumoase. Veneau cu capra, cu ursul, moşul şi baba…obiceiuri care astăzi nu mai sunt…

Da, am avut o copilărie fericită, la țară, la bunici

Din nefericire, fetele mele nu au bunicii la țară. Nici străbunici nu mai au…Noi stăm la bloc, la fel şi părinții noştri. Părinți care încă lucrează…pe perioada vacanței este mult mai dificil pentru copii. Copii care din păcate nu se vor întâlni cu acele momente frumoase…