Viața ar fi mult mai frumoasă dacă am iubi mai mult!

V-ați gândit că viața ar fi mult mai frumoasă dacă nu am sta să bârfim atât de mult? Dacă am iubi mai mult?

Viața ar fi mult mai frumoasă

Încercăm de fiecare dată să vedem defectele din oameni, în loc să căutăm calitățile. Urâm atât de multe lucruri, în loc să căutăm lucruri pe care am putea să le iubim.

Nu ne gândim că viața este tare scurtă, acum suntem, mâine există posibilitatea să nu mai fim!

Nu ne gândim că toată această ură şi bârfă nu ne aduce nimic bun în viață. Ne înrăieşte, ne face să pierdem latura noastră bună, frumoasă. Ne pierdem frumusețea noastră! Şi pentru ce?

Să fim mai buni, să căutăm doar frumosul! Asta ar trebui să facem şi asta să îi învățăm şi pe copiii noştri! Să nu pierdem timpul, să nu lăsăm viața să ne treacă printre degete!

Să iubim lucrurile mărunte, viața ar fi mult mai frumoasă!

Haideți să iubim ploaia, aşa cum o iubeşte pământul. Să iubim razele soarelui care ne încălzeşte şi ne bucură de fiecare dată când apare. Să iubim curcubeul, care vesteşte oprirea ploii.

Fiecare om are câte ceva frumos de oferit, trebuie doar să te uiți cu atenție la el. Trebuie să îi dăm şansa fiecăruia să ne demonstreze cum este în realitate!

Să ne mulțumim că suntem sănătoşi şi să nu urâm pe cei de lângă noi, doar pentru că au mai multe. Să ne mulțumim cu ce avem, să fii fericit şi sănătos este cel mai important!

Să nu uităm că atunci când iubim suntem de o sută de ori mai fericiți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.