Primăvara a sosit…răcelile se țin lanț

Acum că primăvara a sosit, țineți-vă bine căci vin şi răcelile. Schimbările bruşte de temperatură, soarele care încălzeşte şi apoi se ascunde în nori, vântul care când bate când nu…Toate acestea conduc la răceli dese…răceli care netratate conduc la complicații.

Păsărelele ciripesc, copacii înverzesc, primăvara a sosit…dar şi răcelile

Noi avem la activ deja o răceală…amândouă fetele. De aceea, ne-am înarmat cu multă lămâie şi miere. Luna aceasta am decis să încercăm siropul cu echinacee, propolis şi vitamina C. Am înțeles că face minuni, de aceea vrem să vedem şi noi de ce este în stare.

Copiii care merg în colectivitate este imposibil să nu capete ceva…o tuse, mucişori. Dar ținute sub control, există posibilitatea de a nu se agrava. Pentru noi, primul an de cămin a fost groaznic…Nenumărate răceli, gripe, laringite, enterocolite. Aproape în fiecare lună, cel puțin două săptămâni am stat acasă.

Am aşteptat cu nerăbdare ca primăvara să sosească. Ne dorim să ieşim cât mai des în parc, la plimbare, la joacă. Am stat prea mult în casă…exact ca ursul în hibernare. Dar gata…iarna s-a terminat. Începe un nou anotimp, un anotimp iubit şi adorat de întreaga lume.

Am schimbat deja şi garderoba. Cizmulițele, gecile groase şi puloverele au luat locul bluzelelor, a colanților şi a ghetuțelor. Am scos de la naftalină paltonaşele şi rochițele…şi abia aşteptăm să le purtăm. Momentan, o laringită ne mai ține puțin pe jar…dar suntem spre vindecare. Prințesa cea mare a fentat întreaga toamnă şi toată iarna, însă începutul acesta de primăvară i-a pus capac. Asta şi faptul că cea mică a avut o laringită urâtă, pe care nu o putea ține doar pentru ea. Doar sunt surori…împart totul, nu? 😀

Cu toate acestea ne bucurăm de plecarea doamnei iarnă, de căldura soarelui, de copacii care au înflorit, de floricelele frumoase care şi-au scos căpşorul. Bine ai venit, draga noastră primăvară!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.