Spitalul, în opinia mea, este locul unde nu trebuie să ajungi. Este un coşmar pentru fetele mele, dar şi pentru mine. Deşi ultima dată când am fost internată cu ele, adică în urmă cu un an si 4 luni am spus că nu mai calc vreodată pe acolo, s-a întâmplat joi noapte.

Am luat-o joi pe Sofi de la cămin şi am observat că are temperatură. Colac peste pupăză şi scaune moi, foarte moi. Am sunat pediatra, ne-a spus că sigur este o enterocolită şi ne-a dat tratament prin telefon. Bineînțeles,urma a doua zi la prima oră să ne vadă. Însă am ajuns la un 40 de grade, pe care l-am scăzut eu acasă prin împachetări, iar la 11 noaptea au apucat-o frisoanele și tremuratul…Bineînțeles că ne-am speriat foarte tare și am fugit la spital, unde am și rămas 🙁

Spitalul – locul unde te duci cu una și pleci cu alta 😀

Contrar a ceea ce știam despre asistente și despre doctori, am avut norocul să întâlnesc numai oameni de treabă. Care te ajutau și îți vorbeau frumos fără să le umpli buzunarele. Vorbeau foarte frumos cu copilașii, chiar și cu cei care erau neînsoțiți. Condițiile de acolo însă lasă de dorit…nu am văzut gândaci sau mucegai, însă nu puteai să faci un duș…Ușa nu se închidea, abia puteai să stai pe budă, cu mâna întinsă cât puteai de mult să ții ușa.

Și să nu mai zic că era o mămică care abia se externase marți cu baiețelul, care fusese bolnav de laringită, iar sâmbătă s-a întors cu scaune moi. Noi nu ne-am mutat din terapie, am rămas acolo, pentru că era „mai bine” – așa ni s-a spus.

Nu ar trebui permis unei mame să își lase copilul acolo bolnav și să plece acasă!

Am avut în salon doi copilași singuri…foarte greu a fost…Fetița era un caz de care nu am mai auzit până acum, am rămas șocată. era de la casa de copii, avea 9 anișori…însă era mai mică decât Sofi la statura. Avea o boală la inimă care nu o lăsase să se dezvolte. Îmi era tare milă de ea. Nu putea să vorbească, nu putea să mănânce singură, nu se putea ridica…Însă înțelegea tot și când vorbeai cu ea, râdea la tine…M-am simțit binecuvântată că Dumnezeu mi-a dăruit doi copilași sănătoși la trup și la minte. Este groaznic cât se chinuia fetița aceea.

Baiețelul avea în jur de 5 anișori, nu știu sigur…nu voia să vorbească cu nimni. Îl adusese maică-sa la urgențe și îl lăsase acolo. 🙁 Nici măcar nu urcase sus pe secție cu el. Era tare speriat săracul, striga după mama lui, mi-a fost milă de el. Avea niște ochișori triști… Mă întreb oare, indiferent că o mai așteptau copii acasă, atunci când unul este în spital…care e mai important? Și pe mine mă aștepta Ante acasă, dar nici nu m-am gândit să o las acolo singură pe Sofi…Orice copilaș are nevoie de mama lui atunci când este bolnav și nu se simte bine…

Una peste alta, sistemul nostru medical este la pământ. Să mai spun că a trebuit să aduc medicamente de acasă? Noooo…e ceva de groază. Iar unele mămici sunt sub orice critică. Să stea copilul în spital și tu să vii după 4 zile să îl vezi…5 minute? Așa ceva…