Casa de marcat fiscală a devenit obligatorie, chiar și pentru comercianții mici. Oricine își deschide o afacere de vânzare cu amănuntul, își face mai întâi firmă, pentru a intra în legalitate. Următorul pas pentru a face totul legal este achiziționarea unei case de marcat.
O casă de marcat este un instrument de gestiune care ne ajută să calculăm mai ușor valoarea tranzacțiilor realizate. Însă este și un lucru bun această casă…ne asigură că nu suntem înșelați de către angajați. Tot ce trebuie făcut este să afisăm un anunț pe care scrie “Solicitarea și păstrarea bonului până la ieșirea din unitate sunt obligatorii conform legii.”
Unde găsim casa de marcat fiscală de care avem nevoie?
Cria Soft ne recomandă casa de marcat datecs, o casă de marcat modernă, tip desktop dar și portabilă. Ce le face atât de faine este posibilitatea de conexiune prin Bluetooth la device-uri mobile, fiind compatibile cu echipamente ce folosesc sistem de operare iOS, dar și sistem Android sau Windows.
Pentru cine lucrează cu imprimanta etichete, găsiți aici câteva modele drăguțe. Dintre acestea, una micuță mi-a atras atenția. Aceasta printează etichete de mici dimensiuni, cu imagini grafice, pe hârtie termică.
De ce să alegi Cria Soft?
Aici găsești o echipă profesionistă, gata să te ajute în alegerea casei de marcat. Atunci când ești nehotărât și nu știi exact ce model să alegi, sfaturile primite te vor ajuta astfel încât investiția să fie minimă, să răspundă cerințelor actuale și să permită upgradarea în condițiile dezvoltării activității astfel încât să nu fie nevoie să se renunțe la investiția făcută inițial.
Ești informat cu privire la tot ce ține de o casă de marcat, mă refer la documente, formulare și proceduri necesare pentru fiscalizare casă de marcat, schimbarea/închiderea punctului de lucru, schimbarea memoriei fiscale, înstrăinarea casei de marcat etc.
Ai nevoie de instruirea angajaților? Doar nu credeai că vei primi casa de marcat fără instrucțiuni? Te ajută să îți înveți angajații să o folosească, programează articolele (PLU-uri) în casă. Beneficiezi de service și asistență tehnică , întreținere sau reparații casă de marcat, imprimante, cântare electronice.
Dacă vreți să aflați mai multe detalii despre Cria Soft Solutions SRL pe site găsiți serviciile pe care le oferă, caracteristicile produselor pe care le comercializează și multe alte informații utile.
Tehnicafiscală.ro – soluții complete pentru afacerea dumneavoastră!
Legătură permanentă
intr-adevar, bonul fiscal e obligatoriu in ziua de azi, deci e bine sa avem o casa de marcat, fara discutii! altfel vine anaful peste noi!
Legătură permanentă
atunci neaparat o casa de marcat…nu vrem vizite 😛
Legătură permanentă
stii ca urma un zvon anul trecut ca o sa faca o lege sa oblige si mirii sa aiba casa de marcat la nunta ca sa poata impozita darul de nunta
Legătură permanentă
da…am auzit ceva, oare chiar este obligatoriu? Mi se par o prostie, zau…
Legătură permanentă
obligatoriu, asa, pentru transparenta! unele nu sunt chiar performante, mai trebuiesc schimbate! am lucrat cu una cam veche!
Legătură permanentă
pai, de la an la an apar mai performante, care au multe functii noi introduse…
Legătură permanentă
Nu stiam de existenta acestui site. Sincer si eu sunt de acord cu acordarea bonului fiscal la orice produs cumparat.
Legătură permanentă
Da, este un lucru bun!
Legătură permanentă
Am auzit si eu ca e obligatorie acum indiferent ce fel de serviciu prestezi pentru ca exista si casa de marcat la purtator.
Legătură permanentă
Da, sunt…de cele de mici dimensiuni, pe baterii.
Legătură permanentă
Nu exista firmulita care sa nu aibe casa de marcat. Daca mai si taie bun acum e alta poveste :))
Legătură permanentă
Nu exista tocmai pentru ca este obligatoriu sa ai casa de marcat daca vinzi ceva. Toti sunt obligati sa taie bon…asa cum sunt obligati sa afiseze chestia aia cu..bonul fiscal e obligatoriu. Daca nu taie, il poti cere tu special 😉
Legătură permanentă
Stiu ca sora mea a avut ceva batai de cap cu casa de marcat, dar pana la urma s-a descurcat.
Legătură permanentă
Ma bucur sa aud ca s-a descurcat, cred ca cei de la care a cumparat-o o puteau ajuta…
Legătură permanentă
Da, case de marcat si bon fiscal pentru tot ce cumparam, obligatoriu 🙂
Legătură permanentă
Da, asa este…obligatoriu bonul fiscal!
Legătură permanentă
Desi unora li se pare greu sa se descurce cu o casa de marcat, aceasta este foarte utila.
Legătură permanentă
Eee…nu este chiar atat de greu si mai ales ca orice se invata, numai sa vrei 😉
Legătură permanentă
ai mare dreptate, aproape in orice fel de afacere ai nevoie de casa de marcat.
Legătură permanentă
Da, chiar si la piata e nevoie de casa de marcat! 🙂
Legătură permanentă
Pana nu demult am lucrat in comert , am fost terorizata de bon si de casa de marcat.. trebuia sa fie totul in regula ca vie Anaf 🙂
Legătură permanentă
Hahaha…asa este, asa se intampla la toate firmele terorozate de controale 🙂
Legătură permanentă
Câte bătăi de cap mi-a dat atunci când am deschis un magazin second. O fi utila, dar și cât stai la coada pentru ea…glumesc. Categoric este bine sa ai casă de marcat și pentru cumpărător la fel de bine sa primească bon fiscal.
Legătură permanentă
Da…este ceva bataie de cap, dar daca trebuie…macar sa stim de unde putem lua case bune si la preturi faine!
Legătură permanentă
Inca nu am nevoie, dar as vrea sa fiu nevoita sa-mi cumpar.
Legătură permanentă
Nu stiam multe dintre aceste informatii, am inceput de curand sa am tangente cu o casa de marcat si momentan totul e bine.
Legătură permanentă
In ultima vreme peste tot am vazut case de marcat si chiar se da bonul fiscal…stiu ca inainte de a incepe Anaf-ul cu controale in urma cu cativa ani, ma intrebau vanzatoarele: doriti bon, il decontati?
Legătură permanentă
Articolul tau se potrivește ‘manusa’la ce le-aș recomandă eu celor de la Inglot care m-au furat la tragul Makeupfest !Pe bonul fiscal apărea doar suma plătită de mine că și total ,în schimb produse le din sacoșă (2din ele ) lipseau.Deci lor le-aș trimite articolul tau!
Legătură permanentă
Apropo de bonuri, a fost nebunia acum o jumatate de an, cand primeai bon la o bombonica, chiar si la cel mai amarat magazin de cartier. Acum ma uitam ca astept ca fraiera, din obisnuinta bonul si dureaza ceva timp pana realizez ca defapt vanzatoarea nu a batut produsul in casa de marcat.
Ciudat, nu?
Legătură permanentă
Din ce in ce mai multe persoane au inteles ca este bine sa aiba o casa de marcat. Pana acum ceva timp mai era nist persoane care aveau casa de marcat si pana sa-ti dea bonul …. te lipsea-i.
Lucrurile incep sa se miste ceva mai bine in acest sens
Legătură permanentă
Chiar dacă bonul fiscal e obligatoriu, eu în magazinele unde merg sa fac cumpărături nu primesc nimic, doar în supermarketuri…