De-a lungul timpului, am încercat nenumărate măști de față. Eu am un ten gras, așa încât nu au dat rezultatele dorite toate încercările mele.
Măști de față folositoare si ușor de făcut!
Una dintre măștile pe care tenul meu le-a agreat este cea cu lămâie.
Lămâia, aliatul numărul 1 împotriva tenului gras
Pentru a realiza această mască pentru tenul gras, am amestecat 2 linguriţe de miere, sucul de la o jumătate de lămâie, 3 linguriţe de iaurt şi un albuş de ou bătut spumă. Am aplicat soluţia pe faţă şi am lăsat să acţioneze pentru 15 minute, apoi am spălat cu apă călduţă.
Argila – ideală pentru un ten frumos!
Pentru tenul meu gras, am amestecat argilă cu zeamă de lămâie, am aplicat pe toată faţa şi nu am lăsat masca să acţioneze decât 15 minute.
Albușul de ou, foarte bun pentru tenul gras!
Albușul de ou funcționează ca un astringent și absoarbe excesul de sebum. Albușul de ou nu duce numai la micșorarea porilor, ci dă și un aspect mai ferm al pielii. Când aplici albușul de ou (întotdeauna trebuie să îl bați ușor înainte de aplicare), acesta formează o peliculă subțire. Efectul imediat este că “pielea te strânge”, dar acest efect dispare imediat ce îndepărtezi masca. Albușul de ou are și efect exfoliant, îndepărtând murdăria acumulată în pori. În plus, are un efect de minimizare a porilor.
În masca cu albuș de ou pot fi adăugate ingrediente suplimentare care să ajute toate tipurile de piele: lămâie pentru curățare, avocado pentru hidratare, miere pentru calmarea iritațiilor, ovăz pentru exfoliere.
Sunt curioasă dacă ați încercat aceste măști și dacă da, au dat rezultatele scontate?
Legătură permanentă
Argila cu lamaie si cu miere folosesc si eu este super pentru tenul meu gras.